Extern· 3 min citire

Medvedev insistă asupra dispariției Ucrainei în forma sa actuală și asupra împărțirii acestei țări

dmitri_medvedev

dmitri_medvedev

Scris de Mihaela Cristea Publicat: 26 mai 2023, 17:30

Fostul președinte rus Dmitri Medvedev insistă, într-o postare pe Telegram vineri, că împărțirea Ucrainei, cu estul mergând spre Rusia, iar zonele de vest la câteva țări membre ale Uniunii Europene ar fi varianta care ar garanta că un conflict între Rusia și Ucraina nu va reizbucni în viitor, iar riscul transformării acestuia într-un al Treilea Război Mondial va fi eliminat, potrivit portalului rusesc RBC.ru și agenției de presă DPA.

Kremlinul asigura în trecut că nu urmărește divizarea Ucrainei, menționează în acest context RBC.ru, cândva o media liberală, în prezent subordonată Kremlinului.

Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, evaluează viitorul Ucrainei după actualul conflict și prezintă trei scenarii de desfășurare a evenimentelor, dar în fiecare dintre ele Ucraina ar urma să "dispară" în forma actuală și să înceteze să mai existe ca stat independent, conform publicației ruse citate.

Primul presupune că o serie de țări din Uniunea Europeană, pe care nu le nominalizează de această dată, să preia controlul asupra vestului Ucrainei. Într-o postare în luna aprilie, Medvedev, un aliat de bază al președintelui rus Vladimir Putin, propunea Poloniei, Ungariei și României împărțirea Ucrainei, conform Agerpres.

În acest caz va rămâne "un fel de teritoriu ucrainean al nimănui" care se va proclama drept "succesorul fostei Ucraine" și își va declara intenția de a recupera teritoriile pierdute în urma anexării acestora de către Rusia și dorința de a adera la UE și NATO.

Atunci, potrivit lui Medvedev, conflictul va reizbucni și va deveni unul permanent, "cu amenințarea să se transforme într-un al Treilea Război Mondial în toată regula".

Cea de-a doua variantă, potrivit lui Medvedev, arată astfel: Ucraina "dispare în procesul împărțirii între Rusia și o serie de state UE", după care "se formează guvernul Ucrainei" într-una dintre țările europene.

În acest caz, în opinia sa, riscul reizbucnirii conflictului pe scară largă este unul moderat.

În cel de-al treilea scenariu, expus de Medvedev, regiunile de vest ale Ucrainei se alipesc la țări ale UE, în timp ce regiunile din centrul țării și "unele regiuni fără stăpân" aderă de bună voie la Rusia.

Acest rezultat ar "pune capăt conflictului cu garanții suficiente că nu va fi relansat într-o perspectivă mai lungă de timp", scrie Medvedev.

Potrivit vicepreședintelui Consiliului de Securitate, Moscova "s-ar putea să se mulțumească temporar cu a doua variantă, dar avem nevoie de a treia".

Astfel, scenariul "provizoriu" acceptabil pentru Rusia ar însemna ca Ucraina să fie complet împărțită între Rusia și țările UE.

Este "evident pentru toată lumea" că nu există alte scenarii realiste, susține Dmitri Medvedev, care declară că Ucraina este un "stat pe moarte".

În acest context, RBC.ru, amintește că, în 2010, pe vremea când Dmitri Medvedev era președinte (2008-2012), el numea Ucraina și Rusia ca fiind două țări foarte apropiate și invita ca "relațiile cu Kievul să fie ridicate de la niște relații obișnuite la unele de parteneriat", subliniind necesitatea de a "reanima" cooperarea ruso-ucraineană.

Mai mult, RBC.ru amintește că, imediat după trimiterea trupelor în Ucraina în februarie 2022, Kremlinul asigura că nu își propune împărțirea Ucrainei și că nici nu poate fi vorba de ocuparea teritoriului ucrainean de forțele ruse.

În septembrie trecut, Rusia a anexat patru regiuni ucrainene parțial ocupate - Lugansk, Donețk (est), Zaporojie și Herson (sud), pe lângă peninsula Crimeea anexată în 2014.

Rusia a declanșat o invazie la 24 februarie 2022 în Ucraina, pe care o numește 'operațiune militară specială', denunțată de Kiev și Occident drept cea mai sângeroasă agresiune neprovocată și nelegitimă după cel de-al Doilea Război Mondial în Europa.

Distribuie articolul

Urmărește știrile NewsInn și pe Google News

Mai multe știri din Extern