Extern· 2 min citire

Oficial israelian: Guvernul nu poate confirma că au fost decapitați bebeluși în atacurile Hamas

Oficial israelian: Guvernul nu poate confirma că au fost decapitaţi bebeluşi în atacurile Hamas

Oficial israelian: Guvernul nu poate confirma că au fost decapitaţi bebeluşi în atacurile Hamas

Scris de Mihaela Cristea Publicat: 12 oct. 2023, 14:35

Guvernul israelian nu a confirmat informația potrivit căreia atacatorii Hamas au tăiat capetele unor bebeluși în timpul atacului lor șocant de sâmbătă, a declarat un oficial israelian pentru CNN, contrazicând o declarație publică anterioară a biroului premierului.

"Au existat cazuri de militanți Hamas care au efectuat decapitări și alte atrocități de tip ISIS. Cu toate acestea, nu putem confirma dacă victimele au fost bărbați sau femei, soldați sau civili, adulți sau copii", a declarat oficialul.

Afirmațiile șocante potrivit cărora copii ar fi fost decapitați în kibbutzul Kfar Aza au apărut marți în presa israeliană. Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au descris ulterior scenele găsite în kibbutz ca fiind un "masacru". Femei, copii de vârstă mică și bătrâni au fost "măcelăriți cu brutalitate într-un mod de acțiune tipic ISIS", a precizat IDF.

Tal Heinrich, o purtătoare de cuvânt a premierului Benjamin Netanyahu, declarase miercuri că bebeluși și copii mici au fost găsiți cu "capetele tăiate" în Kfar Aza, iar un purtător de cuvânt al armatei a declarat ulterior, în cursul zilei, că teroriștii au efectuat decapitări. "Știm că au existat bebeluși morți. Sunt dovezi că au existat decapitări. Dar nu știu să vă spun cifre exacte sau să vă spun cum au fost uciși", a declarat purtătorul de cuvânt al IDF, maiorul Nir Dinar.

Sursa: Newsinn

Distribuie articolul

Urmărește știrile NewsInn și pe Google News

Mai multe știri din Extern