Papa Francisc în vârstă de 86 de ani, va fi operat de urgență, sub anestezie generală, miercuri după-amiază, la spitalul Gemelli din Roma, pentru un risc de obstrucție intestinală, a anunțat Vaticanul, conform agențiilor internaționale de presă.
Intervenția chirurgicală, devenită necesară din cauza agravării simptomelor prezentate de papă, potrivit echipei sale medicale, va duce la câteva zile de spitalizare, a precizat directorul biroului de presă al Sfântului Scaun, Matteo Bruni, într-un comunicat.
Papa a fost supus unui control marți la același spital.
Liderul Bisericii Catolice a petrecut mai multe zile în spital în luna martie, în urma unei infecții respiratorii. EL s-a aflat miercuri dimineață în Piața Sfântul Petru pentru audiența sa generală săptămânală.