Prințul Harry, declarații dure în procesul contra Mirror Group: Presa „josnică” are mâinile pătate de sânge

Proces pentru articole de presă "defăimătoare" la adresa prinţului Harry
Prințul Harry a lansat un atac vehement la adresa presei "josnice" marți, când a învinovățit tabloidele pentru că i-au distrus adolescența și relațiile sale ulterioare, informează Reuters.
Declarațiile au fost făcute în timp ce a depus mărturie în instanță împotriva editorului unui tabloid pe care îl acuză de săvârșirea unor activități ilegale.
Prințul Harry, al cincilea în ordinea de succesiune, a devenit primul membru cu rang înalt din familia regală a Regatului Unit care a depus mărturie în instanță după o pauză de peste un secol într-un proces pe care el și alte 100 de persoane l-au deschis împotriva Mirror Group Newspapers (MGN).
Reclamanții au acuzat editorul tabloidelor Daily Mirror, Sunday Mirror și Sunday People de interceptări telefonice practicate pe scară largă și de obținerea ilegală de informații private între 1991 și 2011.
Fiul cel tânăr al regelui Charles al III-lea a zâmbit în fața reporterilor atunci când a sosit marți dimineață la Curtea Supremă din centrul Londrei, unde a răspuns întrebărilor ce i-au fost adresate timp de mai multe ore de avocatul MGN, Andrew Green, în legătură cu cele peste 33 de articole despre care Harry afirmă că includ detalii ce ar fi fost obținute ilegal.
"Fiecare dintre aceste articole a jucat un rol important, un rol distructiv în adolescența mea", a declarat el, scrie Agerpres.
Andrew Green a început prin a-i cere scuze lui Harry în numele MGN pentru unul dintre articole, despre care a recunoscut că a conținut informații obținute ilegal.
"Nu ar fi trebuit să se întâmple niciodată și asta nu se va mai întâmpla", a adăugat avocatul, precizând că dacă instanța va stabili că MGN a comis infracțiuni și în alte ocazii, "atunci veți fi îndreptățit la scuze mai extinse și le veți primi".
În mărturia lui scrisă, Harry a denunțat felul în care a fost tratat de către presă. El a spus că a fost catalogat drept "un prinț playboy", "un prost", "un ratat" și "un tip care renunță".
Harry a mai spus că presa a încercat să îi distrugă relațiile cu fostele lui iubite, învinovățind tabloidele pentru despărțirea lui de Chelsy Davy și pentru micșorarea cercului său de prieteni, fapte care i-ar fi provocat accese de depresie și paranoia.
"Privind acum înapoi, acest comportament din partea lor a fost complet josnic", a adăugat prințul Harry, potrivit căruia tabloidele au incitat publicul la "ură și hărțuire" față de viața lui privată și cea a soției sale, Meghan.
"Cât de mult sânge va mai trebui să păteze degetele cu care ei scriu (articole, n.red.) înainte ca cineva să oprească această nebunie?", a adăugat el.
Întrebat de avocatul Green dacă a sugerat prin acea declarație că jurnaliștii grupului MGN care au scris articolele aflate în centrul procesului aveau mâinile pătate cu sânge, prințul Harry a răspuns astfel: "Unii dintre editori și jurnaliști sunt responsabili de a fi provocat multă durere, supărare și în anumite cazuri - poate din neatenție - chiar moartea" unor oameni.
Harry, primul membru cu rang înalt al familiei regale care depune mărturie la tribunal după o pauză de 130 de ani, a mai spus că mii sau chiar milioane de articole au fost scrise despre el, în timp ce avocatul Green l-a întrebat dacă a citit articolele vizate în momentul în care acestea au fost publicate de MGN.
Avocatul a încercat totodată să pună sub semnul întrebării afirmația prințului britanic că informațiile ar fi fost obținute ilegal și a declarat că stresul suferit de Harry a fost cauzat mai degrabă de felul în care presa generalistă a acoperit din punct de vedere mediatic familia regală britanică, nu de articolele publicate de MGN.
Andrew Green i-a mai spus spus lui Harry că acuzația potrivit căreia articolul în care se afirma că prințul britanic și-a fracturat un deget în adolescență ar fi fost rezultatul unei interceptări telefonice ilegale sau al unei obțineri ilegale de informații, aparține "total de domeniul speculației".
Procesul de șapte săptămâni intentat împotriva MGN a început luna trecută, când Harry și ceilalți reclamanți au afirmat că interceptările telefonice și obținerile ilegale de informații au fost realizate cu știința și aprobarea editorilor seniori și a directorilor grupului.
Aproximativ 20 de spectatori au stat la coadă pentru a ocupa locurile alocate publicului în sala de judecată.
Luni, avocatul prințului britanic, David Sherborne, a declarat că mama lui Harry, regretata prințesă Diana, a fost și ea o victimă a interceptărilor telefonice. Prințul Harry a făcut trimitere la acest fapt în declarația lui de martor, în care l-a învinovățit pe un fost editor de la Daily Mail, Piers Morgan.
Piers Morgan, devenit între timp un celebru prezentator TV și care lucrează pentru grupul News Corp deținut de Rupert Murdoch, a negat întotdeauna că ar fi fost implicat sau că ar fi știut despre acele interceptări telefonice sau orice activități ilegale.
Grupul MGN, deținut de Reach, a recunoscut anterior că ziarele sale au fost implicate în interceptări telefonice, încheind astfel acorduri cu 600 de reclamanți, însă avocatul Andrew Green a precizat că nu există nicio dovadă că Harry ar fi fost victima unei astfel de practici.
Editorul a argumentat că unele dintre informațiile personale vizate de acest proces au fost obținute de la asistenți regal de rang înalt, inclusiv de la unul dintre foștii consilieri principali ai tatălui prințului Harry.
Urmărește știrile NewsInn și pe Google News




























