Extern· 1 min citire

Protest la Chișinău. Simpatizanții Moscovei protestează la Curtea Constituțională

protest_chisinau copy

protest_chisinau copy

NewsInn
Scris de NewsInn Publicat: 13 mai 2023, 10:42

Protest masiv în fața Curții Constituționale de la Chișinău. Simpatizanții Partidului SOR s-au adunat în fața instituției, în timp ce magistrații examinează posibila scoatere în afara legii a formațiunii politice conduse de oligarhul fugar Ilan Șor. Acesta a fost condamnat la 15 ani închisoare, în dosarul privind sustragerea unui miliard de dolari din băncile Republicii Moldova. 

Magistrații Curții Constituționale s-au întrunit pentru a treia zi consecutiv pentru a verifica constituționalitatea Partidului ȘOR. Simpatizanții, nostalgici după vremurile sovietice, au venit în fața instituției pentru a-și arăta nemulțumirea, dar și simpatia față de Moscova.

La Curtea Constituțională a venit și vicepreședinta formațiunii, deputata Partidului ȘOR Marina Tauber, care este vizată de o măsură judiciară de arest la domiciliu.

În cadrul ședinței, deputatul Partidului ȘOR Denis Ulanov a început să-și prezinte poziția față de examinarea sesizării în limba rusă, moment în care avocații Guvernului au solicitat să fie asigurată traducerea în limba română.

Totul are loc în condițiile în care forțele pro-occidentale ale Republicii Moldova, în frunte cu președinta Maia Sandu, au convocat peste o săptămână, un mare miting. Evenimentul urmează să aibă loc în piața centrală din Chișinău pentru ca moldovenii să-și arate sprijinul pentru valorile europene. 

Distribuie articolul

Urmărește știrile NewsInn și pe Google News

Mai multe știri din Extern