Muncitor român decedat în timpul unor teste la un rollercoaster la Oktoberfest din Germania.
Muncitor român decedat în timpul unor teste la un rollercoaster la Oktoberfest din Germania.
Un muncitor român a murit, luni, în Germania, în timpul unor teste efectuate la un rollercoaster din zona în care se desfășoară Oktoberfest, transmite agenția DPA. Brigada de pompieri din orașul Munchen, care găzduiește festivalul anual de renume mondial, a declarat că un tânăr de 20 de ani a fost lovit de un vagon care se deplasa pe șine cu viteză maximă, scrie Bild.
Muncitorul a fost grav rănit și a primit îngrijiri medicale la fața locului. Serviciile de urgență au încercat să îl resusciteze în drum spre spital, însă bărbatul a murit. Poliția investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul, în timp ce angajații primesc sprijin din partea unei echipe de intervenție în situații de criză.
Cea de-a 189-a ediție a Oktoberfest urmează să înceapă sâmbătă la Munchen. Aproximativ 7,2 milioane de persoane au participat la festival anul trecut.