Serbia decretează trei zile de doliu național după atacul armat dintr-o școală soldat cu 9 morți

belgrad
Ministrul educației din Serbia, Branko Ruzic, a anunțat că guvernul de la Belgrad decretează trei zile de doliu național după tragedia de miercuri, începând de vineri, 5 mai, și până duminică, relatează Agerpres .
"În numele Ministerului Educației al Republicii Serbia, îmi exprim cel mai profund regret pentru cea mai mare tragedie care a lovit Serbia și sistemul nostru educațional în istoria recentă. Nimeni nu poate le poate da copiii înapoi părinților lor. Sistemul de securitate a existat, funcționa și supravegherea video, a fost prezent și agentul de pază al școli", a afirmat Ruzic.
În cadrul unei conferințe de presă de după atacul armat de la școala primară ”Vladislav Ribnikar”, ministrul a declarat că au fost suspendate cursurile de după-amiază și că mâine orele vor începe cu un minut de reculegere.
Branko Ruzic a mai afirmat că știe despre un incident de "bullying" la care a fost supus autorul atacului într-o școală privată de actorie. El pare să-și fi tăiat buza în acest incident.
Ruzic a mai spus că adolescenții sunt tot mai mult expuși la ideea de atacuri armate în școli "din care au fost mai multe în ultimele luni", referindu-se la incidente armate produse în SUA.
Potrivit n1info, șeful poliției din Belgrad, Veselin Milic, a afirmat că autorul atacului a sunat la poliție și a spus că numele lui este Kosta Kecmanovic și că a împușcat mai multe persoane. Atacul a fost anunțat însă mai întâi de directorul adjunct al școlii, în jurul orei 08:40.
Potrivit lui Milic, dintre cei opt elevi uciși șapte erau fete și unul băiat, cinci dintre victime având 14 ani, două 12 ani și una 13 ani. Acesta a mai declarat că suspectul a plănuit atacul luni de zile deși motivul său este neclar și nu a făcut referire la el în convorbirea cu poliția.
Șeful poliției susține că atacatorul plănuia să ucidă copii, că avea o listă și chiar un plan pentru intrarea și ieșirea din școală.
"La sosirea la școală, membrii MUP (trupele de intervenție ale poliției) l-au imobilizat pe criminal. A ales data de astăzi pentru că sala de istorie era aproape de ieșirea din școală", a adăugat Veselin Milic, potrivit b92.net.
"Avea patru cocktailuri Molotov în geantă, iar imediat după ce a ajuns la școală, a împușcat agentul de pază. Din ușa clasei a împușcat profesoara, iar apoi pe elevi", a spus Milic.
Potrivit naslovi.net, tatăl lui Kosta Kecmanovic, adolescentul suspectat de uciderea a nouă persoane la școala elementară "Vladislav Ribnikar", a fost arestat miercuri, a declarat ministrul de interne Bratislav Gasic într-o conferință de presă.
El a mai afirmat că tatăl copilului avea permise legale pentru arme. Bărbatul și-a închis armele într-un seif la care avea un cod, dar acesta era cunoscut de băiat.
Ministrul sănătății, Danica Grujicic, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că "o fată este în stare critică, s-a făcut tot ce se putea face, încă ne luptăm pentru viața ei".
"În centrul de urgență sunt alți trei copii. Acesta este cel mai grav lucru care s-a întâmplat în cariera mea. Nu putem decât să ne dorim ca acești copii să se recupereze cât mai repede", a adăugat ea.
"Institutul pentru boli psihice a organizat o linie fierbinte pentru toți cei care simt nevoia de sprijin psihologic. Oricine va avea nevoia să meargă acolo în persoană va fi primit de asemenea imediat", a mai spus Danica Grujicic, potrivit Euronews.
Urmărește știrile NewsInn și pe Google News



























