Extern· 1 min citire

SUA renunță la obligația vaccinării împotriva COVID-19 pentru călătorii internaționali

EMA dă undă verde unui nou vaccin Covid

EMA dă undă verde unui nou vaccin Covid

NewsInn
Scris de NewsInn Publicat: 2 mai 2023, 12:28

Statele Unite vor ridica pe 11 mai obligativitatea de vaccinare împotriva COVID-19 care îi vizează pe funcționarii federali și pe călătorii internaționali care sosesc în țară pe calea aerului, a anunțat luni biroul de presă de la Casa Albă, potrivit AFP și Agerpres.

Această ridicare a obligativității de vaccinare corespunde cu încheierea stării de urgență sanitară decretată de Washington în ianuarie 2020.

Statele Unite sunt, în mod oficial, țara care a plătit cel mai greu tribut în fața pandemiei de coronavirus, cu peste 1 milion de decese asociate COVID-19.

Din ianuarie 2021, "numărul deceselor provocate de COVID-19 a scăzut cu 95% și cel al spitalizărilor cu aproape 91%", a explicat executivul american într-un comunicat.

Comunicatul adăugă că, în condițiile în care 270 de milioane de americani au primit cel puțin o doză a unui vaccin anti-COVID-19, "nu ne mai aflăm în aceeași fază a reacției la pandemie ca în momentul în care aceste obligativități au fost implementate".

Măsurile adoptate pentru limitarea efectelor pandemiei de COVID-19 și, în special, cele care vizau obligativitatea de vaccinare au generat dezbateri politice acerbe în Statele Unite. 

Distribuie articolul

Urmărește știrile NewsInn și pe Google News

Mai multe știri din Extern