Cod galben în România! ANM anunță vijelii și descărcări electrice în mare parte din țară

furtuna_nor
Vești proaste privind vremea, după ce ANM a emis un Cod Galben în România care vizează 31 de județe. Astfel, meteorologii anunță furtuni, vijelii și descărcări electrice în mare parte din țară în cursul zilei de vineri.
Cod Galben de vreme rea în România! ANM anunță furtuni, vijelii și descărcări electrice în mare parte din țară
Meteorologii anunță o zi de vineri cu ploi torențiale și furtuni în mai multe zone din România. Astfel, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Banat, Transilvania, sudul Crișanei, precum și la munte vor fi frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină.
Administrația Națională de Meteorologie a emis recent o ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN pentru intervalul 26 mai, ora 12 – 26 mai, ora 23 de instabilitate atmosferică temporar accentuată. Vor fi furtuni în aproape toată țara, transmite ANM.
”În intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Banat, Transilvania, sudul Crișanei, precum și la munte. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.
Astfel de fenomene vor fi izolat și în celelalte regiuni”, a transmis ANM.
Prognoza meteo pentru weekend
Sâmbătă, gradul de instabilitate atmosferică se va menține ridicat în cea mai mare parte a țării și se va manifesta cu precădere după-amiaza și seara prin înnorări temporar accentuate, averse ce vor avea și aspect torențial și frecvente descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, local se vor înregistra cantități de apă însemnate și posibil grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări mai ales ziua în regiunile estice, dar de scurtă durată și în timpul ploilor când poate lua și aspect de vijelie. Temperaturile maxime, în general în jurul celor normale pentru ultima decadă a lunii mai, se vor încadra între 20 și 28 de grade; minimele termice vor fi cuprinse între 7…9 grade în depresiuni și 16…17 grade pe litoral. Pe areale mici se va forma ceață, anunță ANM.
Duminică, vremea va fi în continuare instabilă în vestul, sud-vestul și parțial în centrul și extremitatea de sud-est a țării unde, cu precădere după-amiaza și seara, vor fi înnorări temporar accentuate și local averse și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, pe arii restrânse se vor înregistra cantități de apă mai însemnate și vor fi condiții de grindină. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse, cu o probabilitate mai mare în sud. Vântul va avea intensificări temporare în regiunile sud-estice, dar se poate intensifica izolat și pentru scurt timp și în celelalte zone, asociat averselor. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 20 și 27 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 7 și 17 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei spre 4 grade. Izolat vor fi condiții de ceață.
Urmărește știrile NewsInn și pe Google News


























