Președintele interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis, a declarat joi că vor fi întărite toate sistemele de securitate la Cameră pentru a nu mai fi vulnerabilă în fața atacurilor cibernetice.
Președintele interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis, a declarat joi că vor fi întărite toate sistemele de securitate la Cameră pentru a nu mai fi vulnerabilă în fața atacurilor cibernetice.
"Este o anchetă penală în curs, n-am să comentez mai mult decât am făcut-o zilele trecute. Cu siguranță ne propunem cu toții întărirea măsurilor de securitate și am discutat asta cu cei de specialitate din Cameră, cei care se ocupă de administrarea paginilor întregii clădiri, de fapt. Vom întări toate sistemele de securitate astfel încât să fim mai puțin vulnerabili în fața acestor atacuri", a afirmat Simonis, întrebat în legătură cu măsurile care vor fi luate în urma atacului cibernetic care a avut loc marți la Camera Deputaților.
El a spus că, "pe întreg mapamondul, hackerii găsesc uneori soluții prin care să eludeze sistemele de securitate, și la NASA, și prin alte părți, din păcate".
În context, întrebat dacă este nevoie de achiziții de echipamente, Alfred Simonis a precizat: "Nu comentez public foarte mult această temă pentru că sunt chestiuni sensibile".
"Îmi cereți tipuri de echipamente sau ce echipamente cumpărăm ca să îi prevenim pe unii ce anume cumpărăm. Suntem în curs de a ne asigura că vom lua cea mai bună decizie pentru ca să fim, așa cum spuneam, mai puțin vulnerabili sau deloc vulnerabili în fața acestor atacuri", a adăugat Alfred Simonis.
Marți, o breșă de securitate cibernetică a avut loc la Camera Deputaților.
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a anunțat că a deschis un dosar penal în legătură cu atacul cibernetic de la Camera Deputaților, în care sunt efectuate cercetări in rem pentru săvârșirea infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic, alterarea integrității datelor informatice, perturbarea funcționării sistemelor informatice și șantaj.
Sursa: Newsinn