Politica· 2 min citire

Alin Mituța: Ministrul Agriculturii îi ia de proști pe fermieri și pasează spre Bruxelles responsabilitatea pentru incompetența sa

Alin Mituţa: Ministrul Agriculturii îi ia de proşti pe fermieri şi pasează spre Bruxelles responsabilitatea pentru incompetența sa

Alin Mituţa: Ministrul Agriculturii îi ia de proşti pe fermieri şi pasează spre Bruxelles responsabilitatea pentru incompetența sa

Scris de Mihaela Cristea Publicat: 22 ian. 2024, 21:02

Eurodeputatul susține că ministrul PSD "îi ia de proști pe fermieri și pasează către Bruxelles responsabilitatea pentru incompetența sa".

Europarlamentarul REPER Alin Mituța, membru în Comisia de Agricultură din Parlamentul European, a reacționat la declarațiile ministrului Agriculturii Florin Barbu prin care acesta solicită demisia comisarului european pentru agricultură. Eurodeputatul susține că ministrul PSD "îi ia de proști pe fermieri și pasează către Bruxelles responsabilitatea pentru incompetența sa".

"Mai precis, acesta le-a promis cu pumnul în piept agricultorilor că le acordă el derogări pentru niște condiționalități de mediu (GAEC 7 și 8 ) știind de la început că face promisiuni deșarte pentru că acele derogări sunt aproape imposibil de acordat din punct de vedere al legislației europene. Acum, când Comisia i-a spus ce știa deja, anume că e practic imposibil, ministrul se înfoaie și vrea să ceară demisia comisarului pentru agricultură. Mișcarea e clasică: promite lucruri în țară și apoi dă vina pe Bruxelles pentru că nu te poți ține de ele", a scris Alin Mituța, luni pe Facebook.

El a adăugat că, pentru buna informare, regulile sunt în felul următor: articolul 148 din regulamentul 2115/2021 prevede că derogările se acordă excepțional pe un an, conform Digi24.

"Ori România a avut deja derogări anul trecut, prin urmare nu mai poate avea și anul acesta decât dacă s-ar schimba regulamentul prin vot în Comisie, Consiliu și Parlament, o procedură complexă și aproape imposibilă ținând cont că mandatele instituțiilor europene sunt spre final și nu ar mai exista fizic timp pentru o astfel de modificare (nu avem conceptul de OUG în UE)", a completat europarlamentarul REPER.

"Prin urmare, în loc să paseze responsabilitatea și să promită lucruri care nu-i stau în putere, ministrul ar face bine să găsească soluții fezabile și realiste pentru fermieri. Cât despre a cere demisia comisarului, va fi o bună ocazie de a face lumea să râdă la masa Consiliului", a continuat Mituța.

Ministrul Agriculturii Florin Barbu a declarat că fermierii din Mureș i-au spus să ceară demisia comisarului european pe Agricultură, dacă nu susține solicitarea României privind derogarea de la 4% pârloagă pe terenurile agricole iar el trebuie să ducă vocea fermierilor în Consiliul de miniștri. El a anunțat într-o postare că protestul fermierilor din Târgu Mureș se suspendă.


Sursa: Newsinn

Distribuie articolul

Urmărește știrile NewsInn și pe Google News

Mai multe știri din Politica