Guvernul PSD mărește taxele și „omoară” o parte din clasa de mijloc, în loc să reducă în mod consistent cheltuielile publice, a afirmat, joi, europarlamentarul REPER Dacian Cioloș. „Nu se iau decizii la televizor sau la șprițuri cu colegii de partid la fel de nepregătiți precum miniștrii PSD. De-altfel suntem unde suntem”, spune Cioloș.
"După 30 de ani de abrambureală fiscală, în care angajații au fost batjocoriți în toate felurile, de la neplata taxelor care li se datorează la forțarea lor să își facă firme ca să își încaseze salariile, Guvernul domnului Ciolacu vine și mai face o prostie economică tipică PSD. În loc să găsească o soluție sustenabilă și predictibilă, să reducă în mod consistent cheltuielile publice, Guvernul PSD a decis să mărească taxele și să mai omoare o parte din clasa de mijloc și așa subțire și vulnerabilă. E greu să pricepi mecanisme complexe, e greu să pricepi cum funcționează o economie și e greu să faci ceva real atunci când nu pricepi ce ți se șoptește în ureche și singurul tău plan e să mai smulgi ceva electoral de la unul sau de la altul", a scris Cioloș, pe Facebook, potrivit Agerpres.
Potrivit acestuia, un Guvern responsabil și-ar fi propus să construiască strategic pentru viitor.
"Marcel Ciolacu nu ar trebui să se atingă de taxe, de clasa de mijloc, de antreprenori. Un guvern responsabil și un premier care este interesat de România și-ar fi propus să construiască strategic și să se uite la ce vrea pentru România în câțiva ani. Cu alte cuvinte, ar fi venit cu o strategie economică prin care să acopere problemele de taxare, situația asigurărilor sociale și a pensiilor, care ar fi ținut cont de demografie, mobilitate și dezvoltare locală, ar fi visat zi și noapte conceptul de predictibilitate", a susținut fostul premier.
Dacian Cioloș a adăugat că o țară nu se conduce ca un partid. "Nu se iau decizii la televizor sau la șprițuri cu colegii de partid la fel de nepregătiți precum miniștrii PSD. De-altfel suntem unde suntem pentru că PSD nu este la primul experiment Ciolacu, astăzi el poartă acest nume, dar impostura lor continuă din 1990 și până astăzi", a transmis Cioloș.