Nicolae Ciucă răspunde criticilor PSD că nu are onoare, el afirmând că cei care au ridicat un astfel de subiect, mai întâi de toate să se uite la propria prestație.
Președintele PNL, Nicolae Ciucă răspunde criticilor PSD că nu are onoare, el afirmând că cei care au ridicat un astfel de subiect, mai întâi de toate să se uite la propria prestație. Ciucă a mai spus că este singurul om politic care a demonstrat că are onoare atunci când a făcut transferul de mandat la Palatul Victoria. ”Când o vor face și alții, putem să discutăm, dar îmi aduc aminte că alții au stat și au avut altfel de abordări când au ocupat aceeași funcție, în același palat”, a mai spus Ciucă.
”Onoarea mea a fost, este și va rămâne pentru România și pentru români. Am în spate o carieră și în cariera mea am demonstrat și onoare, și demnitate și nu mi s-a reproșat niciodată până acum. În viața politică, lucrurile stau altfel, dar totuși diferența cred că trebnuie să fie făcută de faptul că cei care au ridicat un astfel de subiect, mai întâi de toate să se uite la propria prestație și dacă o fac, vor ajunge singuri la o concluzie”, a spus Nicolae Ciucă, după ședința PNL, întrebat despre criticile aduse de cei de la PSD la adresa sa, în care i s-a reproșat că nu are onoare.
Nicolae Ciucă a precizat că ”onoarea nu este o sintagmă cu care să te joci la orice fel de întâlnire, orice fel de supărare pe care o ai”.
”Este o chestiune pe care o ai sau nu o ai. În felul acesta, încă odată, eu nu am vorbit de rău pe niciunul dintre dumnealor și nici nu vreau să o fac. Sunt lucruri mult mai importante pe care merită să le dezvoltăm și să le discutăm. Ceea ce are sau nu are fiecare dintre noi rămâne de văzut. Eu spun cu certitudine că chiar am o carieră și niciodată nu mi s-a reproșat vreodată căî nu m-aș fi ținut de cuvât. Și mai e o chestiune, în politica din România, sunt sungurul om politic care a demonstrat că are onoare atunci când am făcut transferul de mandat de la Palatul Victoria. Când o vor face și alții, putem să discutăm, dar îmi aduc aminte că alții au stat și au avut altfel de abordări când au ocupat aceeași funcție, în același palat”, a mai comentat Ciucă.
Sursa: Newsinn