Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, felicită PSD pentru decizie pentru transmite un mesaj puternic activului de partid și nu numai ”noi nu ne lăsăm oamenii de izbelește”:
”Felicit PSD pentru susținerea lui Zgonea la ANCOM.
Mesajul PSD pentru activul de partid e foarte puternic: "noi nu ne lăsăm oamenii de izbeliște".
PNL și USR își sacrifică sistematic oamenii, ceea ce face că nimeni nu mai are chef să li se alăture.
De aceea PSD va câștiga alegerile.”, a scris Funeriu pe Facebook.
Valeriu Zgonea, fost președinte al Camerei Deputaților, a fost achitat în dosarul în care era acuzat de trafic de influență - acuzația DNA era că a intervenit pentru numirea fiicei unui consilier județean în Buzău într-o funcție publică importantă.
Inițial, instanța de fond - Tribunalul București - îl condamnase, în februarie 2020, pe Valeriu Zgonea la trei ani de închisoare cu executare, însă Curtea de Apel București i-a admis, vineri, apelul și a dispus achitarea lui, decizia fiind definitivă.
Motivul invocat de Curtea de Apel este că fapta nu există, potrivit art.16 alin.1 lit.a din Codul de procedură penală. În consecință, instanța de apel a anulat și dispozițiile primei instanței privind confiscarea sumei 62.143 lei.