Președintele Klaus Iohannis a declarat luni, la Bruxelles, despre mesajul PSD privind o demisie de onoare și a ministrului PNL al Culturii, Raluca Turcan, că ”demisiile politice au fost suficiente, iar pentru moment este important să se găsească toate persoanele vinovate de grozăviile descoperite”. Șeful statului a mai spus că a fost informat de către premier cu privire la nominalizarea Simonei Bucura Oprescu și a Nataliei Intotero și miercuri, noii miniștri la Muncă și Familie vor depune jurământul.
”Cred că demisiile politice au fost suficiente, pentru moment este improtant să se găsească toate persoanele care efectiv s-au făcut vinovate de grozăviile care au fost descoperite”, a spus președintele Klaus Iohannis, întrebat cum comentează afirmația purtătorului de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, potrivit căreia și ministrul Raluca Turcan ar trebui să facă un pas în spate.
Șeful statului s-a referit și la nominalizările PSD pentru ministerele Muncii și Familiei. ”Cele două portofolii așteaptă noi titulari. Premierul m-a informat despre intenția de a pune două perasoane și probabil miercuri deja vor depune jurământul”, a afirmat Iohannis. â
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a declarat luni că și Raluca Turcan, fiind una din persoanele care au avizat azile ale groazei, ar trebui să facă un pas în spate, pentru că este un gest de demnitate politică.
”Domnul Budăi a înțeles să își dea demisia de onoare, doamna Turcan nu”, a mai spus Romașcanu, arătând că în ședința a fost menționat ca și alții care sunt în zona de decizie politică și administrativă, care au avut impact asupra desfășurării activității în aceste azile, ar trebui să facă un pas în spate”.