Lider sindical, după întâlnirea cu Marcel Ciolacu: Nu este nimic nou, nu am ce să comunic în plus colegilor mei care știu ce s-a obținut ieri și se simt jigniți pe bună dreptate

Marcel Ciolacu, în Politico: ”Aderarea României la Schengen ar întări Europa, nu ar slăbi-o”
Negocierile dintre sindicaliștii buzoieni din învățământ și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, care s-au purtat la Prefectura Buzău, s-au finalizat după mai bine de o oră fără ca părțile implicate să ajungă la un consens. ”Nu este nimic nou, nu am ce să comunic în plus colegilor mei care știu ce s-a obținut ieri și se simt jigniți pe bună dreptate”, a transmis liderul sindicaliștilor.
Liderul Sindicatului Învățământului preuniversitar (SIP) Buzău, profesorul Ion Dobre a declarat, joi, la finalul discuțiilor, că președintele Camerei Deputaților nu a putut avansa nimic în plus față de discuțiile purtate miercuri între sindicaliștii din învățământ și miniștrii desemnați să negocieze cu aceștia, ci doar un angajament al acestuia că Învățământul își va găsi o poziție onorabilă după adoptarea Legii salarizării unitare.
„Domnul Marcel Ciolacu a avut amabilitatea să se întâlnească cu o delegație a Sindicatului Învățământului Preuniversitar, prilej cu care am reluat discuțiile vizavi de solicitările celor din învățământ. Dumnealui a spus că, din cunoștințele pe care le are, posibilitățile Guvernului sunt cele oferite ieri la întâlnirea cu federațiile sindicale și cu miniștrii delegați pentru negociere. Nimic în plus, doar angajamentul domnului Ciolacu, deci angajamentul nu promisiunea, că odată cu Legea salarizării unitare Învățământul își va regăsi o poziție onorabilă în această grilă”, a spus profesorul Ion Dobre liderul SIP Buzău.
Acesta a precizat că sindicaliștii au răspuns prezent la invitația lui Marcel Ciolacu, dar este ca și cum întâlnirea nici nu ar fi avut loc.
”Sigur că nu este nimic nou, nu am ce să comunic în plus colegilor mei care știu ce s-a obținut ieri și se simt jigniți pe bună dreptate. Deci vom continua protestul, de mâine reluam pichetările și vedem ce vom face săptămâna viitoare. Ne cerem scuze și elevilor și părinților, dar altă variantă nu avem. O doamnă profesoară de matematică de la Buzău, cu rezultate notabile, care a fost prezentă la discuții i-a spus domnului președinte al Camerei Deputaților că se simte umilită”, a mai spus Dobre.
De asemenea, Ion Dobre a afirmat că liderii de sindicat sunt la dispoziția cadrelor didactice și că, dacă aceștia decid să continue protestul, atunci liderii de sindicat îi vor reprezenta în continuare: ”De forțat, nu are cine să ne forțeze să renunțăm la acest protest. Noi, ca lideri de sindicat, nu avem o soluție să oprim acest protest. Colegii noștri profesori, dacă sunt hotărâți să rămână în protest, noi îi vom reprezenta”.
În ceea ce privește protestul desfășurat pe Calea Eroilor din municipiul Buzău, în afara cimitirului unde se sărbătorea de către autorități Ziua Eroilor, liderul SIP Buzău spune că a fost dorința protestatarilor să meargă să protesteze în fața celor care reprezintă țara și că el personal și echipa din conducerea sindicatului își vor asuma consecințele nerespectării legii.
”Dacă oamenii și-au manifestat intenția de a merge pe Calea Eroilor să protesteze în fața autorităților care reprezintă țara la cel mai înalt nivel, eu, ca lider de sindicat, nu puteam decât să respect doleanțele lor. Legea este lege și ne asumăm ceea ce am făcut. Ca lider de sindicat și eu și echipa mea vom suporta consecințele legii”, a mai spus liderul SIP Buzău Ion Dobre.
Sindicaliștii din Învățământul buzoian au avut autorizație pentru a protesta, joi, în fața Prefecturii Buzău, însă au decis să meargă pe Calea Eroilor unde să sărbătorea Ziua Eroilor și unde, pe parcursul manifestărilor au fluierat și au scandat diverse lozinci.
Urmărește știrile NewsInn și pe Google News




























