Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că liberalii sunt parte din Guvern și vor fi în continuare deoarece nu își permit să provoace o criză politică, precizând că stabilitatea politică este mai importantă decât orgoliul fiecăruia, informează News.ro.
Nicolae Ciucă a fost întrebat, luni, la conferința de relansare a Institutului de Studii Populare, cum se va poziționa PNL la alegerile din 2024, ca un partid la guvernare sau ca un partid din opoziție, care atacă guvernarea.
“Această întrebare ni se tot repetă din momentul în care am anunțat că vom aborda anul electoral 2024 prin propriile puteri, prin propria capacitate și inclusiv la nivelul conducerii partidului am discutat acest aspect, încercând cumva să separăm actul de guvernare, actul de administrare a țării de cel politic. Nu este o chestiune care să se poată face trăgând o linie. Noi am fost parte din Guvern și suntem parte din Guvern și vom fi pentru că nu putem să ne permitem să provocăm o criză politică în condițiile în care sintagma pe care noi am folosit-o de fiecare dată atunci când au apărut disensiuni în interiorul coaliției a fost stabilitatea politică e mai importantă decât orgoliul fiecăruia dintre noi”, a afirmat Nicolae Ciucă.
El a prezentat și câteva realizări ale guvernării liberale
“Am reușit într-un an să demonstrăm că avem capacitatea să facem și absorbție de fonduri europene, 11,3 miliarde, să devenim credibili pentru investitorii străini și să atragem investiții străine directe, aproape 11 miliarde. Am reușit să pornim peste 2.500 de șantiere în toată țara. Deci ceea ce ne-am propus, să dezvoltăm România, iată că se împlinește în fapt, în teren și lucrul acesta reprezintă direcțiile noastre politice prin care argumentăm tot ceea ce am comunicat și vom continua să comunicăm cetățenilor români pentru a înțelege care a fost rolul nostru în această guvernare”, a transmis liderul PNL.
Ciucă a explicat că PNL nu este doar partidul antreprenorilor și că partea de politică liberală are un spectru de cuprindere în toate păturile socio-profesionale.
“PNL nu e doar partidul antreprenorilor, nu e doar acel instrument politic al mediului de afaceri. În momentul de față, mergând prin țară, sunt liberali și în mediul urban, și în mediul rural, sunt și întreprinzători, dar și oameni care lucrează la instituțiile statului, bugetari, sunt și pensionari liberali, sunt și oameni care lucrează în agricultură. Tot ceea ce înseamnă partea aceasta de politică liberală are un spectru de cuprindere în toate păturile socio-profesionale și atunci trebuie să ne adresăm tuturor”, a mai declarat Nicolae Ciucă.
Sursa: Realitatea Din PNL