Politica· 3 min citire

Nicușor Dan anunță că vor fi montați stâlpișori pentru a interzice parcarea pe trotuar gratuit, în centrul Bucureștiului

Vești importante pentru Bucureșteni! Tarifele la parcare din București, modificate din martie 2023. Cum se achită

Vești importante pentru Bucureșteni! Tarifele la parcare din București, modificate din martie 2023. Cum se achită

Scris de Mihaela Cristea Publicat: 10 mai 2023, 07:31

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a afirmat că este de părere că 70 la sută dintre bucureșteni folosesc transportul în comun și a arătat că procentul este în creștere cu 30 la sută față de anul trecut.

Nicușor Dan a explicat că pentru cei care își parchează mașinile pe trotuar, în zona centrală a Capitalei, vor fi montați stâlpișori care să împiedice această practică.

”Datele spun că, în primul trimestru din 2023, 30 la sută mai mulți bucureșteni au folosit transportul în comun decât în primul trimestru din 2022. Sunt mai mulți pasageri plătitori”, a precizat, marți seară, Nicușor Dan, conform news.ro.

Întrebat cât la sută din populație folosește mijloace de transport în comun, Nicușor Dan a arătat că 70 la sută.

”Eu spun că mergem în direcția bună. Ca să aproximăm, eu cred că peste 70 la sută dintre bucureșteni folosesc transportul public”, a spus primarul.

Edilul s-a referit și la mașinile din București, el arătând că orașul este blocat de 30 la sută din populație.

„30 la sută din populația orașului e blocat... și de niște mecanisme de dezvoltare urbană care sunt nefuncționale, pentru că dacă tu pui un cartier de 500 de apartamente și nu pui o școală sau o grădiniță, vei fi sigur că 150 de persoane, în fiecare dimineață, la 7:30, vor pleca cu mașina să își ducă copiii la școală într-o zonă unde vor găsi o școală. Vorbesc de dezvoltările urbane noi (...) Nu în ultimul rând, taxăm parcarea, ceea ce am început să facem în zona centrală și ceea ce toate orașele au făcut. Am făcut estimarea asta (un sfert dintre locurile de parcare din centru sunt goale, după ce a fost introdusă taxarea - n.r.)”, a declarat Nicușor Dan.

Întrebat unde au dispărut mașinile care înainte de introducerea taxării în zona centrală erau parcate aici, edilul a precizat că oamenii s-au reorientat.

”Au fost lăsate de proprietari la ei acasă și au început să vină cu transportul în comun sau să se grupeze 2-3 care vin în aceeași direcție, să vină cu o singură mașină”, a explicat Nicușor Dan.

Nicușor Dan a mai spus că vor fi până la 90.000 de locuri de parcare cu taxă, în zona centrală a Capitalei, și că vor fi montați stâlpișori care să protejeze trotuarele de mașinile parcate aici.

”Trebuie să ajungem la 80.000 - 90.000 de locuri plătite în toată zona centrală și suntem acum undeva la 15-18.000 de locuri care sunt marcate și până la 30.000 care sunt proiectate. Proiectarea pe care o facem, presupune și interzicerea... adică stâlpișorii care să interzică parcarea pe trotuar gratuit. Vor fi peste tot în zona centrală. Stâlpișorii apar progresiv. Estimez că acest proces se va finaliza undeva în sfârșitul verii anului viitor”, a explicat Nicușor Dan.

Distribuie articolul

Urmărește știrile NewsInn și pe Google News

Mai multe știri din Politica