Politica· 2 min citire

Prefectul de Maramureș a emis ordinul de constatare a încetării mandatului de primar al lui Cătălin Cherecheș

Prefectul de Maramureş a emis ordinul de constatare a încetării mandatului de primar al lui Cătălin Cherecheș

Prefectul de Maramureş a emis ordinul de constatare a încetării mandatului de primar al lui Cătălin Cherecheș

Scris de Mihaela Cristea Publicat: 29 nov. 2023, 13:40

Prefectul județului Maramureș, Rudolf Stauder, a emis, miercuri, ordinul prin care constată încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului de primar al lui Cătălin Cherecheș

Prefectul județului Maramureș, Rudolf Stauder, a emis, miercuri, ordinul prin care constată încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului de primar al lui Cătălin Cherecheș, în urma condamnării acestuia la cinci ani de închisoare.

Prefectura Maramureș a anunțat, miercuri, că prefectul județului, Rudolf Stauder, a emis Ordinul nr. 622 din 29.11.2023 privind constatarea încetării, de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului primarului municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș.

Documentul a fost emis având în vedere: încheierea civilă nr.7926/15 octombrie 2020, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. 10017/182/2020 privind validarea alegerii în funcția de primar al Municipiului Baia Mare a lui Cherecheș Cătălin; procesul-verbal nr.39973/29.10.2020 încheiat cu ocazia ceremoniei de constituire a Consiliului Local al municipiului Baia Mare, din care rezultă că primarul ales a depus jurământul, situație care determină intrarea în exercițiul de drept al mandatului; referatul secretarului general al municipiului Baia Mare nr. 51775/29.11.2023 înregistrat la Instituția Prefectului – județul Maramureș cu nr.11351/29.11.2023; copia Sentinței Penale nr.41/2022 a Tribunalului Cluj, copia Dispozitivului Deciziei Penale nr.1704/A/2023 a Curții de Apel Cluj, definitivă, prin care Cătălin Cherecheș a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare; pPrevederile art.160 alin.1 lit.”d”, alin.6, alin.7, alin.8, alin.9  din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul Administrativ; referatul Serviciului Juridic nr. 11357/28.11.2023, prin care se propune emiterea ordinului.

”Această decizie vine în urma unei evaluări atente a situației juridice și a respectării prevederilor legale în vigoare. Prefectul Rudolf Stauder subliniază că această măsură are în vedere interesul public și necesitatea asigurării bunei funcționări a administrației locale în beneficiul comunității”, arată reprezentanții Prefecturii.

Primarul municipiului Baia Mare Cătălin Cherecheș, condamnat definitiv vineri la 5 ani de închisoare și dat în urmărire internațională după ce a fugit din țară, a fost depistat de polițiști în Augsburg, Germania. Surse din anchetă afirmă că primarul a fost ajutat de o mătușă și intenționa să fugă din Germania, moment în care l-au prins agenții.


Sursa: Newsinn

Distribuie articolul

Urmărește știrile NewsInn și pe Google News

Mai multe știri din Politica