Politica· 2 min citire

Ședință a coaliției, la Palatul Victoria, privind proiectul de buget pentru acest an

Şedinţă a coaliţiei, la Palatul Victoria, privind proiectul de buget pentru acest an

Şedinţă a coaliţiei, la Palatul Victoria, privind proiectul de buget pentru acest an

Scris de Madalina Mihai Publicat: 10 mar. 2026, 19:22

Ședința coaliției de marți de la Palatul Victoria a avut în centru construirea bugetului

Ședință a coaliției la Palatul Victoria marți după-amiază, când ar trebui stabilite ultimele detalii ale proiectului de buget pentru acest an.

Guvernul intenționează să aprobe documentul în cursul acestei săptămâni, însă e de văzut dacă partenerii de guvernare vor găsi soluțiile pentru a atenua tensiunile din ultima perioadă, generate tocmai de alocările de fonduri de la buget.

Andrei Șerban: ”Date pe surse politice spun că două probleme sunt delicate în legătură cu bugetul de stat din acest an, și anume, pachetul de solidaritate pentru persoanele cu venituri mici și sumele de bani care vor fi acordate primăriilor din țară.

În legătură cu primul subiect, pachetul de solidaritate este propus de PSD și susținut de UDMR, și el ar fi în valoare de 3 miliarde de lei și se adresează tuturor persoanelor cu venituri scăzute. În schimb, PNL și USR, potrivit surselor, doresc să fie dată jumătate din această sumă și punctual, iar restul de bani să fie luați din surse pe care le vor identifica social-democrații sau din fonduri europene, variantă cu care PSD nu este de acord.

Tot sursele politice susțin că UDMR este cea care dorește, în special, să fie aplicați în bugetul de stat din acest an mai mulți bani pentru primăriile din țară pentru a finaliza proiectele obținute prin programele PNRR și "Anghel Saligny". Tot legat de acest subiect este și situația gravă de la bugetul capitalei, care nu a fost trașată încă în coaliție.

În concluzie, ședința coaliției de marți de la Palatul Victoria a avut în centru construirea bugetului din acest an, pentru că intenția premierului Ilie Bolojan este ca acesta să fie aprobat de guvern în săptămână aceasta și trimis parlamentului spre dezbatere și adoptare.”

Distribuie articolul

Urmărește știrile NewsInn și pe Google News

Mai multe știri din Politica