Politica· 2 min citire

Ședință de Guvern duminică pentru aprobarea modificărilor din Educație

sedinta_guvern

sedinta_guvern

NewsInn
Scris de NewsInn Publicat: 10 iun. 2023, 08:30

Guvernul pregătește o ședință de urgență, duminică, la ora 10.00 pentru adoptarea modificărilor din Educație. Probele orale de la Bacalaureat ar putea fi echivalate cu notele din liceu, potrivit unei propuneri a ministerului Educației. În plus, evaluarea pentru clasa a VI-a nu se va mai organiza pentru anul școlar 2022-2023. Propunerile au fost făcute în contextul grevei generale din învățământul preuniversitar și au ca scop asigurarea dreptului tuturor absolvenților la învățătură și pentru a permite susținerea examenului de Bacalaureat în timp util.

Ministerul Educației propune, într-un act normativ supus dezbaterii publice, echivalarea probelor orale ale Bacalaureatului cu notele din liceu. De asemenea, evaluarea de clasa a VI-a ar urma să nu se mai țină.

„Se prevede ca, pentru anul școlar 2022 – 2023, probele de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, probele de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale, probele de evaluare a competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională studiată pe parcursul învățământului liceal și probele de evaluare a competențelor digitale se echivalează/se recunosc conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației”, se arată în Nota de fundamentare a OUG supuse dezbaterii publice.

De asemenea, se prevede ca, pentru anul școlar 2022 – 2023, evaluarea elevilor prin două probe transdisciplinare: limbă și comunicare, matematică și științe, la finalul clasei a VI-a nu se mai organizează.

„În sesiunea 2023, concursul național de ocupare a posturilor didactice de predare din învățământul preuniversitar va consta în susținerea de către candidați a unei probe scrise, similar modalității de organizare a acestui concurs în sesiunile 2020 și 2021. Organizarea concursului va asigura încadrarea unităților de învățământ cu personal didactic de predare calificat”, se mai arată în documentul citat.

Bucureștiul a fost blocat de proteste vineri. Mii de profesori au pornit în drum spre Palatul Cotroceni, după ce și-au strigat nemulțumirile în fața Palatului Victoria. În paralel, la guvern au avut loc noi negocieri între sindicaliști și premierul Nicolae Ciucă. 

GREVĂ ȘI PROTEST ÎN EDUCAȚIE. Oferta făcută de Guvern sindicaliștilor: 1.500 de lei net și 45% din majorări de la 1 ianuarie 2024. Protestatarii au ajuns la Cotroceni
Distribuie articolul

Urmărește știrile NewsInn și pe Google News

Mai multe știri din Politica