Politica· 2 min citire

Simion, despre interdicția de a intra în R. Moldova: Nimic nu s-a schimbat peste Prut. Chișinăul mimează iubirea față de România

Simion, despre interdicţia de a intra în R. Moldova: Nimic nu s-a schimbat peste Prut. Chișinăul mimează iubirea față de România

Simion, despre interdicţia de a intra în R. Moldova: Nimic nu s-a schimbat peste Prut. Chișinăul mimează iubirea față de România

Scris de Daniel Onescu Publicat: 3 feb. 2024, 19:00

Președintele AUR George Simion a afirmat, vineri, pentru News.ro, referitor la prelungirea interdicției de a intra în Republica Moldova până în anul 2028, că acest lucru denotă faptul că nimic nu s-a schimbat peste Prut

Președintele AUR George Simion a afirmat, vineri, pentru News.ro, referitor la prelungirea interdicției de a intra în Republica Moldova până în anul 2028, că acest lucru denotă faptul că nimic nu s-a schimbat peste Prut, în ultimii ani. El a adăugat că „în loc să îmbrățișeze ideea unirii, politicienii de la Chișinău se țin de fotoliile lor călduțe, mimând iubirea față de România”.

Nu e vorba despre o nouă interdicție ci de o continuare a celei vechi, ne judecăm din octombrie 2023 pe chestiunea aceasta. Vedem însă că nimic nu s-a schimbat peste Prut în ultimii ani. În loc să îmbrățișeze ideea unirii, politicienii de la Chișinău se țin de fotoliile lor călduțe, mimând iubirea față de România doar atunci când le convine lor”, a declarat George Simion, vineri, pentru News.ro.

„Pozițiile noastre rămân aceleași: vrem unirea celor două state românești și dispariția graniței de la Prut! Pentru asta militez de ani de zile și nu mă dezic de această cauză națională”, a continuat liderul AUR.

El a mai spus că, „spre deosebire de restul politicienilor, prefer să rămân integru și să spun adevărul”.

„Indiferent de consecințe, indiferent de faptul că nu mă pot vedea cu frații și surorile mele din Republica Moldova. Mergem înainte, pentru o Românie Mare în Europa!”, a conchis Simion, pentru News.ro.

Președintele AUR George Simion are interdicție de a intra în Republica Moldova pentru încă 5 ani, adică până la 1 octombrie 2028, după ce o decizie inițială în acest sens, luată în 2018, a fost prelungită cu încă cinci ani, au confirmat vineri pentru publicația NewsMaker reprezentanții Inspectoratului General pentru Migrație al Ministerului Afacerilor Interne de la Chișinău.

De asemenea, liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat că va formula o adresă către premierii Ucrainei și Republicii Moldova ca să afle motivele pentru care președintele AUR George Simion are interdicție de a intra în aceste două țări.

„Dacă dânșii doresc să facă aceste informații publice, m-aș bucura. Dacă ele există. Stați să vedem. Dar presupun că există două decizii, că nu are voie în Republica Moldova și nu are voie în Ucraina. Ceva a stat la baza acestor decizii”, a adăugat președintele social-democraților.


Sursa: Newsinn

Distribuie articolul

Urmărește știrile NewsInn și pe Google News

Mai multe știri din Politica