USR îi cere președintelui Klaus Iohannis să retrimită legile Educației în Parlament, după ce sesizarea formațiunii la CCR a fost respinsă

iohannis
USR a solicitat miercuri președintelui Klaus Iohannis să retrimită în Parlament legile Educației, pentru a corecta prevederile propuse de ministrul Educației, Ligia Deca, care discriminează între elevi, baronizează universitățile și protejează plagiatorii, anunță formațiunea într-un comunicat. CCR a decis, miercuri, că legile educației naționale sunt constituționale și a respins sesizarea USR și Forța Dreptei pe proiectele de lege.
Apelul USR vine ca urmarea a deciziei Curții Constituționale de astăzi, prin care au fost respinse sesizările de neconstituționalitate depuse de USR și Forța Dreptei la Legile Educației, care reclamau vicierea procedurii care a stat la baza adoptării proiectelor de lege, examenul paralel de admitere la liceu, prevederile privind transportul elevilor, exmatricularea elevilor în timpul învățământului obligatoriu, se arată în comunicat.
Senatorul USR Ștefan Pălărie, membru al Comisiei pentru învățământ din Senat, avertizează că dacă legile Educației vor fi promulgate în forma actuală, ele vor produce grave disfuncționalități în sistem, generații polarizate social, rate mai mari de excluziune și abandon. ”Deși CCR a considerat că nu au hibe de constituționalitate, aceste legi pică toate celelalte examene posibile - criterii tehnice, criterii OECD sau UNICEF, examenul bunului-simț, examenul specialiștilor, examenul consensului social – fiind respinse de toate grupurile sociale.”, spune senatorul.
În acest context, USR cere ministrului Educației ca noul examen de admitere la liceu – criticat de absolut toată lumea – să fie pilotat în cât mai puține licee și doar cu experți internaționali, iar dacă rezultatele nu sunt satisfăcătoare, să se renunțe la acest examen paralel de admitere la liceu.
La rândul ei, senatoarea USR Silvia Dinică, membră a Comisiei pentru învățământ din Senat, atrage atenția că actuala generație de elevi, care zilele acestea susține probele de evaluare națională, este „generația proiectului România Educată”, generație din care 20.000 de elevi nu au intrat în examen, ceea ce este catastrofal din punct de vedere al eficienței actului educațional.
”USR va continua să monitorizeze ceea ce se întâmplă în sistemul de educație și să pregătim soluții corecte. Vom monitoriza sutele de ordine de ministru subsecvente Legilor Educației, pentru că și acolo lucrurile pot fi reglementate în mod greșit și să creăm mai multe probleme decât soluții”, arată Silvia Dinică.
CCR a respins miercuri ca neîntemeiate sesizările depuse de USR și Forța Dreptei pe legile educației naționale, a anunțat instituția.
Urmărește știrile NewsInn și pe Google News



























