Sanatate· 2 min citire

A fost descoperit un medicament care ar putea distruge tumorile canceroase

Vești bune! Cercetătorii israelieni au descoperit un sistem anticancer în celulele umane

Vești bune! Cercetătorii israelieni au descoperit un sistem anticancer în celulele umane

NewsInn
Scris de NewsInn Publicat: 3 aug. 2023, 07:30

Oamenii de știință au dezvoltat un medicament care, potrivit rezultatelor studiilor preclinice, ar avea capacitatea de a "anihila" toate tumorile canceroase solide, lăsând neafectate celulele sănătoase, relatează miercuri DPA/PA Media, citată de Agerpres.

Cercetătorii de la centrul City of Hope, una dintre cele mai mari organizații de cercetare și tratament oncologic din Statele Unite, au publicat marți un studiu în care sunt detaliate rezultatele preliminare ale testelor efectuate asupra AOH1996, supranumită "pastila care ucide cancerul".

Medicamentul vizează o variantă canceroasă a PCNA (proliferating cell nuclear antigen), o proteină care, în forma sa afectată de mutații, deține un rol "critic" în replicarea ADN-ului și repararea tuturor "tumorilor în expansiune", a indicat City of Hope.

Linda Malkas de la departamentul de diagnostic molecular și terapie experimentală al centrului oncologic din California, a lucrat la acest medicament în ultimii 20 de ani.

"PCNA este ca un terminal aerian important, cu mai multe porți pentru avioane. Datele sugerează că PCNA este modificat în mod unic în celulele canceroase, iar acest lucru ne-a permis să concepem un medicament care să vizeze doar forma PCNA din celulele canceroase", a declarat Malkas.

"Pastila noastră care ucide cancerul este ca o furtună de zăpadă ce închide un hub aerian important, suspendând toate zborurile, care nu mai pot intra sau ieși, dar numai ale avioanelor purtătoare de celule canceroase", a precizat cercetătoarea.

Malkas a descris aceste rezultate drept "promițătoare", însă a subliniat că cercetările au descoperit că AOH1996 poate suprima extinderea tumorii în celule și pe modele animale, prima fază a unui studiu clinic realizat pe subiecți umani fiind în curs de desfășurare.

Medicamentul s-a dovedit eficient în tratarea celulelor derivate din cancerul sân, de prostată, cerebral, ovarian, de col uterin, de piele și pulmonar.

Conform centrului de cercetare, medicamentul a fost testat în peste 70 de culturi celulare canceroase și s-a dovedit că ucide selectiv celulele canceroase prin perturbarea ciclului normal de diviziune celulară.

PCNA a fost anterior considerată "nemedicamentoasă".

Autorul principal al studiului, Long Gu, a declarat: "Nimeni nu a vizat vreodată PCNA ca terapie pentru că era considerată 'nemedicamentoasă', însă în mod evident, City of Hope a reușit să dezvolte un produs medicinal investigațional pentru a ținti o proteină provocatoare".

Studiul a fost publicat în jurnalul științific Cell Chemical Biology.

Distribuie articolul

Urmărește știrile NewsInn și pe Google News

Mai multe știri din Sanatate