Dr. Adrian Marinescu, despre prezența bacteriilor E.Coli în apa mării: Oamenii să fie liniștiți, mai bine mă gândesc că am un risc real să fac toxiinfecție alimentară

Dr. Adrian Marinescu: Omicron nu a plecat! Am spus-o de mai multe ori
Doctorul Adrian Marinescu, director medical la Institutul „Matei Balș”, afirmă despre prezența bacteriilor E.Coli în apa mării că oamenii să fie liniștiți și să nu renunțe la concedii. Mai bine mă gândesc că am un risc real să fac toxiinfecție alimentară, spune medicul, el arătând că la Institutul Matei Balș s-a înregistrat o creștere cu cel puțin 50% în ultima lună a infecțiilor digestive.
”Oamenii ar trebui să fie liniștiți, discutam în urmă cu câteva săptămâni despre holeră și despre riscul ca din Ucraina să vină agentul patogen și nu s-a întâmplat nimic, spuneam și atunci că riscum este mic. (..) Mecanismul de funcționare, calitatea apelor din Româînia înseamnă o monitorizare permanentă. Există niște parametri”, a explicat medicul în emisiunea Proiect de țară: România, de la Prima News.
Adrian Marinescu a ținut să precizeze că ”apa de mare nu este potabilă”. ”Discutăm că în mod accidental venim în contact cu apa de mare, dar nu este o cantitate mare, nu se concentrează pentru a avea boala activă, care să producă probleme. În astfel de situații, monitorizarea va presupune un calendar mult mai clar, dar asta nu înseamnă că cetățeanul își va pune problema că nu merge pe litoral, că nu își face vacanța și că are probleme cu îmbăierea”, a arătat el.
Potrivit medicului, ”microorganismele există peste tot, inclusiv în apă”. ”Dacă la un moment dat există o concentrație mai mare nu înseamnă decât că este ceva episodic și că la un moment dat când s-a făcut o măsurătoare este o concentrație mai mare. Ca de aici să ne gândim că acea concentrație mai mare va fi și în apa de băut, că va duce la boala efectivă, este distanță foarte mare. Vorbim de apa de mare, nu de o apă care să fie potabilă”, a mai spus el.
”Dacă tot vorbim de bacteri, facem infecții digestive, alimentare, dacă mergem în vacanță, mai important decât să mă gândesc că este o concentrație în apa mării mai bine mă gândesc că am un risc real să fac toxiinfecție alimentară, că persoanele vârstnice, copiii, sau cei cu boli cornice, pot ajunge la spital, fără nicio legătură cu apa de mare” a mai afirmat medicul.
Adrian Marinescu s-a referit și la prudență și ce reguli trebuie să respecte turiștii.
”Prevenția este ceea ce am văzut în pandemie, poate ne-a ajutat, regulile de igienă care par un clișeu, spălarea mâinlor de câte ori e nevoie. (..) Contează de unde mănânc, de unde iau alimentele, de unde mă hidratez”, a explicat medidul.
El a precizat că riscul de a face toxiinfecția alimentară în aceste zile de caniculă categoric există.
”Uitați-vă la frecvența toxiinfecțiilor, la Institutul Matei Balș avem o creștere cu cel puțin 50% în ultima lună a infecțiilor digestive, acest lucru trebuie luat în calcul”, a spus medicul.
Urmărește știrile NewsInn și pe Google News

























