Otrava pe care o consumăm cu toții! Cât de mult rău face organismului acest aliment

Alimentele care îți scurtează viața! Nu le consuma
Un aliment consumat zilnic de milioane de români, cu sau fără voia lor, pentru că se ascunde în mai toată mâncarea, ajunge să fie comparat cu alcoolul pentru că ne "roade" corpul fără să știm.
Alimentul care ne "roade" corpul ca rugina, fără să știm. Medic: "Când realizăm, e prea târziu. Merită să-l reducem drastic!"
Atenționarea vine din partea medicilor nutriționiști, care spun că, de fapt, nu corpul nostru are nevoie de el, ci creierul, pentru starea de bine pe care i-o dă.
Zahărul, căci despre el este vorba, nu aduce cu el numai kilograme în plus, dar ne și îmbătrânește și ne face rău în tot corpul.
Drept exemplu, medicul ne spune să observăm semnele bolnavilor de diabet, o boală "parșivă" care este dată și de consumul mare de zahăr, substanța incriminată.
"Oare cât o să ne mai ia... până vom pune zahărul lângă alcool, tutun și droguri ușoare? Până când vom realiza că nu corpul nostru are nevoie de el, ci creierul, care e sedus definitiv și iubește gustul dulce.
Ce rău ne face zahărul în corp
Când consumăm zahăr se sintetizează substanțe cu efect opiaceu, care au efect anestezic, de calmare a durerii. (...)
Pentru nicotină și alcool a fost nevoie de ani lungi să recunoaștem că nu sunt nutrienți, că nu ne hrănesc corpul, ci doar ne tulbură mintea. Cu zahărul va fi mai greu și mai lung.
Însă cu puțin obiectivism putem vedea ce rele face zahărul, observând bolnavii de diabet.
Această afecțiune parșivă și necruțătoare afectează tăcut tot organismul, după ani de zile de evoluție nu rămâne niciun organ sau sistem sănătos: pierdem vederea, sensibilitatea nervoasă, rinichii, ficatul, pancreasul, circulația sangvină, funcționarea cerebrală, dinții, picioarele... într-un cuvânt ne descompunem. Și cauza este un nivel crescut al glicemiei, adică al zahărului din sânge.
Dincolo de siluetă, zahărul îmbătrânește și îmbolnăvește, accelerează reacțiile oxidative din organism, ne roade precum rugina, precum o molie. Ce folos că nu doare...ce periculos că ne place! Iar când realizam, e prea târziu.
Poate că e un rău necesar, poate că e imposibil să-l eliminăm din alimentație, dar merită să-l reducem drastic!
Consumați-l rar și cu moderație, în produse de calitate și care vă plac mult. Și sub nicio formă nu-l beți, nu-l consumați în formă lichidă.
O bucațică de ciocolată sau de prajitură dau satisfacție maximă, însă un pahar de suc de orice fel e băut ca pe apă. Și irosim dintr-un foc 6 lingurițe de zahăr, doza recomandată pentru o zi întreagă.
Nu există un zahăr mai sănătos ca altul, însă există produse mai satisfăcătoare decât altele. Iar sucul dă satisfacție zero! Dacă tot mâncați zahăr, măcar mestecați-l, nu-l beți", a scris medicul Mihaela Bilic pe pagina de Facebook.
Urmărește știrile NewsInn și pe Google News


























