Peste 220 de milioane de copii ar putea suferi de obezitate până în anul 2040 dacă nu vor fi luate măsuri drastice de prevenție, a avertizat un raport internațional emis de Federația Mondială pentru Obezitate (World Obesity).
Aproximativ 180 de milioane de copii erau obezi, în 2025, la nivel internațional. Însă, noile date ale Federației Mondiale pentru Obezitate sugerează că, până în anul 2040, aproximativ 227 de milioane dintre copiii cu vârsta între 5 și 19 ani vor suferi de obezitate, iar peste o jumătate de miliard vor fi supraponderali.
Potrivit atlasului mondial al obezității din 2026 al federației, acest lucru ar însemna că cel puțin 120 de milioane de copii de vârstă școlară ar prezenta semne precoce de boli cronice cauzate de indicele de masă corporală (IMC) ridicat.
O persoană este considerată obeză dacă IMC-ul său este 30 sau mai mare și supraponderală dacă IMC-ul său depășește 25, potrivit ziarului The Guardian, citat de Agerpres.
Directorul executiv al Federației Mondiale pentru Obezitate, Johanna Ralston, a declarat că această creștere a numărului cazurilor de obezitate infantilă la nivel mondial demonstrează că boala nu este luată în serios.
„Nu este corect să condamnăm o generație la obezitate și la bolile cronice și potențial fatale necontagioase care o însoțesc adesea”, a declarat ea.
Conform raportului, 27 de milioane de copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 19 ani din Statele Unite ale Americii prezintă un IMC ridicat, cifra fiind depășită doar de China (62 de milioane) și de India (41 de milioane). Acest lucru înseamnă că doi din cinci copii americani sunt obezi sau supraponderali.
În Marea Britanie, aproximativ 3,8 milioane de copii au un IMC ridicat, un record care o plasează printre țările cu cele mai slabe performanțe din Europa, cu aproximativ de două ori mai mulți copii supraponderali și obezi comparativ cu Franța și Italia.
Taxe pe zahăr, printre măsurile cerute
Raportul face apel la intensificarea eforturilor pentru crearea unor medii sănătoase, inclusiv taxe pe zahăr, politici prin care copiii să fie ajutați să ducă o viață mai activă, respectiv limitarea publicității pentru alimentele nesănătoase.
Mai mulți experți internaționali au salutat concluziile acestui raport. Dr. Kremlin Wickramasinghe, consilier regional pentru nutriție, activitate fizică și obezitate la Organizația Mondială a Sănătății (OMS) Europa, a declarat că obezitatea infantilă este un „eșec al mediului”.
El a cerut restricții de marketing obligatorii, mai degrabă decât voluntare, sau etichetarea pe partea frontală a ambalajelor.
„Majoritatea guvernelor - inclusiv multe din Europa - permit industriei alimentare să vizeze fără restricții copiii. Avem nevoie de voință politică pentru a lua măsuri și a ne opune interferenței industriei”, a spus reprezentanul OMS.