Sute de angajați au oprit lucrul în această dimineață și protestează în stradă.
Muncitorii spun că au salariile extrem de mici și lucrează în condiții dificile.
Ei cer o majorare salarială de șase virgulă cinci la sută, tichete de masă de 40 de lei și acordarea voucherelor de vacanță, revendicări pe care le discută din octombrie, anul trecut, cu conducerea.
Protestul fusese anunțat de sindicate încă de săptămâna trecută și a fost stabilit pentru astăzi pentru a pune presiune maximă pe conducerea fabricii în timp ce aceasta negociază cu reprezentanții unui mare producător german de armament, interesat de o colaborare la Cugir.
Producția este complet blocată la această oră, iar protestatarii refuză să reia lucrul până când revendicările lor nu vor fi aprobate.