Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe, Andrei Țărnea, a declarat vineri că, circa 300 de minori se aflau în Orientul Mijlociu, iar din aceștia, 95 de minori s-au întors vineri cu zborul de evacuare al României, prin mecanismul european de protecție civilă.
Întrebat câți minori mai sunt în Orientul Mijlociu care vor să se întoarcă acasă, Andrei Țărnea a răspuns: ”Colegii mei lucrează extrem de tare la acest aspect pentru că are aspecte practice, operaționale și de interes public.
Deci noi știm câți s-au întors acasă și știm cu aproximație câți au fost semnalați, pentru că în multe cazuri descoperim că familiile anunță familia, dau numărul de telefon, dau persoane de contact, dar nu ne spun câți copii sunt. (..) Sunt persoane care nici nu comunică că au copii minori și vin cu copiii”.
Purtătorul de cuvânt al MAE a ținut să precizeze faptul că ”cifra pe care noi o avem cu un grad mare de certitudine este circa 300. Din acești 300, 95 de minori s-au întors astăzi cu zborul HiSky, operat cum vă spuneam, ca un zbor de evacuare al României prin mecanismul european de protecție civilă”.