Un tânăr de aproximativ 20 de ani s-a înecat, luni, în râul Iezer, județul Ialomița, trupul fiind scos de către pompieri.
Un tânăr de aproximativ 20 de ani s-a înecat, luni, în râul Iezer, județul Ialomița, trupul fiind scos de către pompieri.
”În această după-amiază, salvatorii din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia au intervenit pentru căutarea unei persoane înecată în lacul Iezer. La locul solicitării au fost alocate o autospecială de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă și barca pneumatică. În sprijinul acestora a acționat și un echipaj al Serviciul Județean de Ambulanță Ialomița”, a transmis, luni seară, ISU Ialomița.
Sursa citată a precizat că, după aproximativ o oră, un tânăr cu vârsta de aproximativ 20 de ani a fost găsit, fiind extras din apă și predat echipajului medical aflat la fața locului.
Din păcate, medicii nu au putut face altceva decât să constate decesul.
Sursa: Newsinn