Scandalul a degenerat în acte de violență duminică dimineața. Victimele au depus plângere la poliție
Polițiștii de la Secția nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr, județul Sibiu, au fost sesizați pe 20 septembrie, în jurul orei 05:30, cu privire la un scandal care ar fi degenerat în acte de violență pe strada Doamna Stanca.
Din primele verificări a rezultat că un bărbat și o femeie ar fi fost agresați fizic de mai multe persoane, în împrejurări care urmează să fie stabilite cu exactitate, potrivit turnulsfatului.ro.
Plângeri penale și cercetări
Persoanele vătămate au formulat plângeri penale. Cercetările se efectuează sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Polițiștii continuă verificările pentru identificarea persoanelor implicate, stabilirea situației de fapt și a tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul, precum și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.