Purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru a precizat că premierul Nicolae Ciucă este de părere că Simona Halep este nevinovată, în contextul în care jucătoarea de tenis a fost acuzată de a doua încălcare a regulamentului antidoping, din cauza „neregulilor în pașaportul său biologic”.
„Premierul Nicolae Ciucă a făcut public sprijinul pe care îl acordă Simonei Halep. Domnia sa consideră că Simona Halep este judecată astăzi într-un mod absolut incorect față de ceea ce a însemnat Simona Halep și înseamnă în continuare pentru România. Din punctul domniei sale de vedere, Simona Halep este nevinovată și este datoria noastră ca cetățeni români să fim alături de ea. Reprezintă o etapă importantă din istoria tenisului românesc feminin. Ne-a oferit fiecăruia dintre noi bucuria succesului pe care l-a obținut pe terenurile de tenis. Am fost alături de ea atunci când a jucat, a câștigat și am fost mândrii atunci. Este bine, mai ales în aceste momente complicate pentru ea, să îi fim alături cu toții”, a afirmat Dan Cărbunaru, întrebat miercuri la finalul ședinței Executivului care este poziția Guvernului privind situația Simonei Halep și dacă poate să o ajute Guvernul.
El a adăugat că „ar fi nedrept față de Simona Halep ca, înaintea vreunui verdict final, să ne grăbim să judecăm ceea ce ce întâmplă în acest context”.
„Aceasta este poziția pe care premierul și-a asumat-o public”, a conchis purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Simona Halep a fost acuzată de a doua încălcare a regulamentului antidoping
„Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA) confirmă că jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost acuzată de încălcare suplimentară și separată a Programului antidoping de tenis (TADP), legată de nereguli din pașaportul biologic al sportivului (ABP). Simona Halep a fost suspendată provizoriu din octombrie 2022, ca urmare a testării pozitive pentru substanța interzisă Roxadustat la US Open în august anul trecut”, precizează comunicatul de presă postat de ITIA pe site-ul oficial.
Halep a anunțat, luni seară, în social-media, că Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA) a cerut o nouă amânare a audierii în cazul său. Ea consideră că ITIA a dat dovadă de ipocrizie, deoarece declara că este hotărâtă să aibă o comunicare într-o manieră empatică, eficientă și „în timp util” cu ea, deși în același timp cerea oficial amânarea audierii.