Echipa bucureșteană Dinamo a terminat la egalitate duminică seara, în deplasare, scor 1-1, cu gruparea CFR Cluj, în etapa a patra din play-off-ul Superligii.
„Câinii” sunt pe ultimul loc în play-off, scrie Realitatea Sportivă.
Dinamo a început bine meciul de la Cluj și Karamoko a trimis puțin pe lângă poartă, în minutul 4. Alberto Soro l-a încercat și el pe portarul gazdelor, dar Mihai Popa a prins mingea șutată de spaniol.
CFR a răspuns prin Cordea, însă șutul din opt mectri al acestuia a fost respins din fața porții, în minutul 15. Scorul a fost deschis de oaspeți, în minutul 23, de oaspeți, prin Alexandru Pop, din pasa lui Cătălin Cîrjan.
Djokovic a trimis mingea în plasă, în minutul 34, dar reușita a fost anulatp pentru o poziție de ofsaid, însă patru minute mai târziu Korenica a executat o lovitură liberă din lateral stânga, Alexandru Roșca a repins, iar Sinyan a egalat cu un șut din apropierea careului mic.
Dinamo a trecut pe lângă gol în minutul 51, când șutul lui Alexandru Pop a fost respins de Popa, iar Karamoko a trimis peste poartă în minutul 56.
Ultimele două ocazii importante ale meciului au aparținut tot oaspeților, Huja scoțând de pe linia porții mingea trimisă de Armstrong cu o lovitură de cap în minutul 85, iar Braun la fel mingea expediată de Cîrjan.
S-a încheiat 1-1, un egal care nu ajută nici una dintre cele două echipe. CFR este pe locul 4, cu 31 de puncte, la 5 de cele două echipe aflate în frunte, U Cluj și Universitatea Craiova. Dinamo are 28 de puncte și e pe locul 6, iar titlul este un obiectiv extrem de îndepărtat.