Cele două tenismene românce Monica Niculescu/Gabriela Ruse s-au calificat în finala probei de dublu în cadrul turneului WTA 125 de la Hong Kong, dotat cu premii totale de 115.000 de dolari.
Sâmbătă, perechea s-a calificat după 6-2, 6-7 (2/7), 10-4 cu cuplul Ulrikke Eikeri (Norvegia)/Fang-Hsien Wu (Taiwan).
Româncele s-au impus după o oră și 51 de minute în fața principalelor favorite.
Pentru acest succes, Niculescu și Ruse, care ar putea evolua în această formulă pentru România la turneul final al Billie Jean King Cup, și-au asigurat un cec de 4.300 de dolari și 81 de puncte WTA la dublu.
În finală, Niculescu și Ruse vor înfrunta japonezele Nao Hibino și Makoto Ninomiya.