Alexandru Rafila susține că România nu duce lipsă de medici: „Nu avem un deficit de medici, avem un deficit de medici zonal”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, susține că România nu are un deficit de medici în acest moment, că doar „un deficit zonal de medici”. 

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila a declarat miercuri că „în România nu avem neapărat un deficit de medici la ora actuală, pentru că numărul de medici în România este apropiat de media Uniunii Europene ci avem un deficit de medici zonal”.

„Nu avem neapărat un deficit de medici în România la ora actuală, pentru că numărul de medici în România este apropiat de media Uniunii Europene. Noi avem un deficit de medici zonal.

Este o distribuţie neuniformă.

În Bucureşti avem opt medici la o mie de locuitori, la nivel naţional avem trei, dar avem şi zone unde avem 1,7.

Deci e clar că politica de resurse umane, împreună cu autorităţile locale şi categoric cu universităţile de medicină şi farmacie este răspunsul. Dar ăsta este un proces”, a spus ministrul Rafila la evenimentul organizat miercuri de Institutul Clinic Fundeni cu ocazia Săptămânii europene de luptă împotriva cancerului.

„Chestiunea asta în care îţi vine cineva şi spune – Ministerul Sănătăţii să ne dea medici în oraşul X… Ministerul Sănătăţii nu are nici această atribuţiune şi nici nu poate să forţeze pe nimeni să meargă într-un loc sau în alt loc.

Noi putem să creăm cadru încât să existe atractivitate, o echilibrare a specialităţilor care sunt deficitare, iar acolo sigur că putem să scoatem mai multe locuri la rezidenţiat. Ăsta e un proces.

Din fericire avem o strategie la momentul de faţă, o aplicăm, lucrăm cu experţi OMS.

Aceasta problemă este peste tot. Am facut o conferinta cu peste 50 de state participante, afectează toate ţările din regiunea europeană a OMS şi căutăm împreună răspunsuri. Ideea e că trebuie să reţinem personalul medical care deja lucrează, să atragem alt personal medical şi să ne gândim ce le oferim acestor oameni, nu numai bani, gândiți-vă şi unde trăiesc ei, confortul lor profesional. Noi putem să îmbunătăţim echipamente, consumabile şi aşa mai departe, să aibă confort profesional să-şi investigheze şi să-şi trateze pacienţii. Prin PNRR rezolvăm multe dintre aceste lucruri”, a mai afirmat Rafila, citat de agerpres.ro.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri