În plină grevă, asociațiile de elevi și cele ale părinților se vor întâlni cu profesorii la Ministerul Educației pentru a discuta despre soarta examenelor naționale.
Astăzi va avea loc o întâlnire cu reprezentanții profesorilor, elevilor și părinților, la Ministerul Educației, în privința examenelor naționale, după cum a spus Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației la un post TV.
Secretarul de stat a menționat care sunt scenariile. „Dacă se revine la cursuri, putem merge pe calendarele deja anunțate. Nu e nevoie de modificări, dacă se revine în această săptămână. Dacă nu se revine în această săptămână, luăm în calcul eventuale decalări ale calendarelor pentru cele două examene”, a declarat secretarul de stat de la Educație.
„Pregătirea examenului de Bacalaureat și a examenului de Evaluarea Națională nu se face cu o săptămână înainte de susținerea probelor scrise. Această pregătire se face încă din luna februarie, atunci când inspectoratele școlare au colectat informații cu privire la resursa umană necesară pentru organizarea acestora. De la acest moment, toate inspectoratele școlare au bazele de date cu resursa umană necesară pentru asistență, pentru evaluarea lucrărilor, pentru prezența în comisiile de examen. Vă mai spun faptul că mâine (6 iunie – n.red) va avea loc o întâlnire la nivelul Ministerul Educației cu reprezentanții elevilor, cu reprezentanții părinților și reprezentanții celor două federații sindicale pentru a discuta vizavi de situația creată și pentru a prezenta eventuale scenarii cu privire la calendarele celor două examene naționale”, a mai spus Florin Lixandru, scrie edupedu.ro
