Percheziții într-un dosar similar cu cel al fraților Tate

Treisprezece percheziții au loc marţi dimineaţă în Bucureşti, Cluj-Napoca şi în judeţul Ilfov la un grup organizat specializat în trafic de persoane. Victimele, recrutate prin metoda loverboy, erau obligate prin violenţă fizică, să producă materiale video cu conţinut sexual explicit. Ele aveau tatuat numele sau portretul celui care le exploata.

Vlad Obu, patronul unei firme de videochat, care este foarte cunoscut și pe TikTok și este, de asemenea, cercetat în dosarul fraților Tate, a fost săltat la primele ore ale dimineții. 

”La data de 13.06.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Cluj împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj au pus în aplicare 13 mandate de percheziție domiciliară, în municipiile București și Cluj-Napoca și pe raza județului Ilfov,  într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și instigare publică.

În cauză s-a reținut că, în cursului anului 2021, 3 suspecți au constituit un grup infracțional organizat în vederea comiterii infracțiunii de trafic de persoane. Suspecți au creat un sistem prin care au recrutat mai multe persoane vătămate, pe care le-au determinat, inclusiv prin acte de violență, să producă materiale cu conținut sexual explicit pentru o platformă online dedicată adulților și/ sau să producă materiale pornografice prin videochat, beneficiile materiale astfel obținute fiind însușite  aproape integral de către suspecți.
Persoanele vătămate au fost recrutate prin inducere în eroare cu privire la intenția de a întemeia o relație de căsătorie/concubinaj și existența unor sentimente de iubire (metoda loverboy).
Acestea au fost ulterior adăpostite în imobile din județul Ilfov și municipiile București și Cluj Napoca unde, prin exercitarea de acte de violență fizică și constrângere psihică, au fost exploatate sexual de membrii grupului prin obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării prin intermediul unor platforme de socializare de material având un astfel de caracter, în scopul obținerii de beneficii financiare importante constând în sumele de bani obținute ca urmare a accesării materialelor de către utilizatori.
De asemenea, în vederea fidelizării persoanelor vătămate și pentru a se asigura că acestea vor desfășura activitățile strict în beneficiul membrilor grupului, li s-a impus tatuarea numelui și/sau chipului membrului din grup care se ocupa de exploatarea sa.
Până în prezent au fost identificate 7 persoane vătămate care au fost exploatate sexual de grupul infracțional organizat.
La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Serviciul Teritorial Cluj sunt conduse, în vederea audierii, 31 de persoane.
La activități au participat și polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, Unității Teritoriale de Analiza Informațiilor Cluj și  Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița Năsăud, precum și jandarmi din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și Grupării Mobile de Jandarmi Cluj.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.” transmite IGPR.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri