Când va afla Simona Halep dacă va fi suspendată. Verdictul judecătorilor, mult așteptat

Singura româncă prezentă la procesul Simonei Halep de la Londra spune că situația ei întâmpină niște „condiții excepționale” și explică de ce verdictul este atât de complicat de dat și că poate depăși data de 13 iulie.

Halep a avut ca martori oameni de știință, experți, dar și alți membri din echipă de la US Open, conform Prosport.

„Tribunalul Sport Resolutions trebuie să emită decizia în 14 zile de la data audierii Simonei, dar există și posibilitatea extinderii acestui termen în condiții excepționale! De ce? Pentru că, un caz care este complex, care are foarte multe probe, în care au fost audiați foarte mulți martori” punctează Gabriela Andreiașu, director al Agenției Naționale Anti-Doping.

În 13 iulie poate afla cel mai devreme decizia ITIA

13 iulie este data la care verdictul poate fi dat cel mai devreme pentru cazul de dopaj cu Roxadustat și neregulile din pașaportul biologic al Simonei.

„Probele aduse de experții ambelor părți, Simona și Agenția de Integritate a Tenisului, impun o documentare profundă și o analiză a documentelor pe care le-au depus părțile, ITIA și Simona Halep” relevă șefa anti-dopingului românesc impresionată de pledoaria lui Halep și a oamenilor de știință care i-au argumentat apărarea la Sport Resolutions.

„Nu se fac alte sau noi analize în laboratoare, pur și simplu se examinează și studiază documentele, se verifică toate probele pe care le-au adus în aparare și, inclusiv, declarațiile pe care le-au dat martorii, foarte mulți de ambele părți, pe parcursul celor două zile de audieri, 28 și 29 iunie” scoate în evidență Andreiașu complexitatea cazului Halep.

„Nu este reprezentativ numărul martorilor, cât reprezentative sunt informațiile pe care le-au adus experții în calitate de martori la acest proces. Există posibilitatea extinderii acestui termen. Nu din alte motive ci doar pentru a lua o decizie corectă și motivată” explică directorul ANAD care a asistat nouă ore la a doua zi de audieri finalizată de Simona cu o sumarizare a pledoariei pentru nevinovăție.

„Acel verdict posibil să afecteze viața Simonei, atât cariera sportivă cât și viața personală până la urmă, pentru că sunt anumite interdicții pe care Halep le va avea în perioada de suspendare, dacă va exista o perioadă de suspendare!” expune Andreiașu importanța vitală a unei rezoluții care este obligatorie să ateste adevărul.

„Întrebarile au fost fixate atât de arbitri, cei trei arbitri ai tribunalului Sport Resolutions cât și de fiecare parte, respectiv Agenția de Integritate a Tenisului și Simona prin avocați” evidențiază Andreiașu modalitatea procedurală de abordare a ambelor capete de acuzare.

„După audierea Simonei, dupa declarațiile pe care aceasta le-a dat, au fost interogați experții aduși de Agenția Internațională de Integritatea a Tenisului (ITIA), experți pe pașaportul biologic. Experții aduși de Simona sunt, de asemenea, profesori, oameni de știință. Oamenii cu background știintific destul de vast în acest domeniu al dopingului” reliefează directorul ANAD dimensiunea colosală a argumentației martorilor.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri