Executivul a aprobat, luni, proiectul de lege privind oprirea risipei bugetare, combaterea evaziunii şi asigurarea echităţii fiscale în România, însă va fi emisă separat o ordonanţă de urgenţă pentru reglementarea salariului minim în construcţii şi în agricultură.
„Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind oprirea risipei bugetare, combaterea evaziunii şi asigurarea echităţii fiscale în România, după ce au fost dezbătute observaţiile de la ministerele avizatoare. Mai întâi însă două alte precizări. S-a decis că reglementarea salariului minim în construcţii şi în agricultură se va face prin ordonanţă de urgenţă separată, tocmai pentru a ne asigura că aceste salarii vor creşte cât mai repede cu putinţă. Salariul minim pe economie, în general, care va creşte cu 10% la 3.300 lei va fi reglementat printr-o hotărâre de Guvern care va fi adoptată, de asemenea, cât mai rapid”, a anunţat, Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt, la finalul şedinţei de luni a Executivului.
El a adăugat că „în scurt timp, proiectul va fi trimis către Parlament pentru formularea de amendamente, în termenul care va fi stabilit în şedinţa comună a Birourilor permanente de la Senat şi Camera Deputaţilor”.
„Ulterior, în cadrul unei noi şedinţe de Guvern, vor fi dezbătute şi incorporate amendamentele acceptate, urmând ca Guvernul să îşi asume răspunderea în Parlament pe acest proiect, în şedinţă comună a celor două Camere, potrivit reglementărilor constituţionale”, a adăugat Constantin.