Un bărbat a fost găsit spânzurat la marginea unei păduri din județul Gorj. Vecinul său a sunat la 112

Un bărbat în vârstă de 49 de ani, din comuna Brăneşti, a fost găsit spânzurat la marginea unei păduri din localitate de un vecin, a informat, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.

Potrivit sursei citate, luni dimineaţa, Poliţia Oraşului Turceni a fost sesizată prin apel de urgenţă de un bărbat din comuna Brăneşti despre faptul că, la marginea unei păduri din aceeaşi localitate, l-a găsit pe vecinul său spânzurat.

„Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au stabilit că cele sesizate se confirmă, stabilind că este vorba despre un bărbat de 49 de ani, din comuna Brăneşti. Trupul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei”, au transmis reprezentanţii IPJ Gorj.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

 

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri