Toți locuitorii unei țări importante vor ajunge să poarte același nume. Care este explicația?

Rezultate surprinzătoare ale unui studiu făcut de specialiștii Universității Tohoku din Japonia. În circa 500 de ani, aproape toți locuitorii Țării Soarelui Răsare vor purta același nume de familie, din cauza tendinţei actuale de scădere demografică, dar și  a reglementărilor civile în vigoare.

‘Sato’ este cel mai răspândit nume de familie în rândul japonezilor, cu o creștere spectaculoasă de peste o mie de ori în ultimii ani, atât din cauza scăderii demografice, cât și a legislației nipone care prevede că se foloseşte un singur nume de familie.

Pe baza acestor factori, autorii analizei estimează că peste 500 de ani toţi japonezii vor avea numele de familie „Sato”.

Studiul a fost făcut public pe fondul dezbaterii în curs de desfăşurare în Japonia cu privire la reglementările civile menţionate privind numele de familie. Numeroase voci, inclusiv unele din partidul de guvernământ, cer ca soţii şi soţiile să îşi poată păstra numele de familie după căsătorie, sau chiar să aibă două nume de familie, aşa cum se întâmplă în ţări precum Spania.

Autorii raportului au încercat să „ilustreze cu cifre problema separării selective a numelor de familie în căsătorii”, a declarat Yoshida. ”Dacă numele de familie al tuturor este ‘Sato san’ (‘domnul sau doamna Sato’), nu va exista altă opţiune decât să se folosească doar prenumele pentru a se identifica. Acesta nu ar fi un scenariu ideal”, a declarat profesorul, pentru presa locală.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri