ȘASE COPII DIN BULGARIA AU AJUNS LA SPITAL DUPĂ CE AU CONSUMAT BISCUIȚI CU CANABIS

Şase copii cu vârste între 4 şi 14 ani au fost internaţi la Spitalul Universitar „Dr. Georgi Stranski” din Pleven după ce au consumat biscuiţi infuzaţi cu canabis. În plus, un alt copil este tratat pentru că ar fi înghițit opiacee şi cocaină, potrivit purtătorului de cuvânt al unităţii sanitare. Din câte se pare, copiii ar fi primit biscuiții respectivi de la persoane necunoscute. Autorităţile au fost sesizate, iar o anchetă este în plină desfăşurare. 

”Copiii au fost internaţi în stare gravă, cu tulburări atât cantitative , cât şi calitative ale conştienţei. Au fost duşi la reanimare, detoxifiere şi la tratamente specifice. În prezent, semnele lor vitale sunt stabile, dar rămân somnolenţi”, a precizat purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, relatează Novinite preluat de News.ro.

Întrebată despre gravitatea stării copiilor, purtătoarea de cuvânt a dat asigurări că nu există niciun pericol pentru viaţa lor. Ea a îndemnat publicul să fie precaut şi să evite să accepte mâncare de la străini sau din surse dubioase.

 
 

Copiii afectaţi sunt toţi din Pleven şi ar fi primit pachete cu biscuiţi de la străini, a adăugat purtătoarea de cuvânt a spitalului. Poliţia şi Departamentul pentru Protecţia Copilului au fost informate despre situaţie.

„Este o problemă serioasă care necesită atenţia şi acţiunea noastră”, a subliniat conf. univ. Dr. Evgenia Burzashka, şef al Clinicii de toxicologie din orașul situat în nordul Bulgariei, reședință a regiunii cu același nume.

 
 

„Ca părinţi şi adulţi, este crucial să fim vigilenţi şi să protejăm siguranţa copiilor. Trebuie să monitorizăm mereu ce mănâncă şi cu cine interacţionează. În acest caz, trebuie să subliniem importanţa evitării oricăror produse alimentare oferite de străini”, a mai spus medicul.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri