ȘOFRER BĂUT ȘI DROGAT, GĂSIT DORMIND LA VOLAN ÎN MIJLOCUL STRĂZII

Un șofer băut și drogat a fost găsit de polițiști dormind la volan în mijlocul străzii.

Un șofer băut și drogat a fost găsit de polițiști în timp ce dormea la volan, în mijlocul străzii. Pentru că era „în altă lume”, acesta a fost luat de salvare și dus pentru investigații de spital.

„La data de 19 iulie a.c., în jurul orei 19:50, Brigada Rutieră a fost sesizată, prin apel SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe o stradă din Sectorul 4 al Capitalei, un autovehicul se afla oprit în mijlocul străzii, iar la volanul acestuia se afla un bărbat, despre care existau indicii că s-ar afla sub influența substanțelor psihoactive și a băuturilor alcoolice.

La fața locului, s-au deplasat cu operativitate polițiști din cadrul Brigăzii Rutiere, care au scos pericolul din trafic și au inițiat verificările necesare, în vederea stabilirii identității și a situației juridice a dreptului de a conduce.

Având în vedere faptul că tânărul, în vârstă de 29 de ani avea o stare psihofizică vădit afectată, a fost solicitat un echipaj medical, pentru a transporta persoana la spital, în vederea efectuării de investigații de specialitate. Polițiștii au procedat la testarea conducătorului auto cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare 0.36 mg/l alcool pur în aerul expirat. (Limită de contravenție).

În urma testării preliminare cu aparatul DrugTest, au rezultat indicii cu privire la posibila prezența în organism a substanțelor psihoactive. De asemenea, în urma controlului efectuat în autovehicul, a fost găsită o cantitate de aproximativ 40-50 grame de substanță albă, cristalină.

În urma verificării substanței, cu aparatul Raman, din dotarea Poliției Române, a reieșit că este substanță psihoactivă. Totodată, substanța depistată a fost analizată în laboratoarele Poliției Române, certificând că este drog.

Conducătorul autovehiculului a fost sancționat contravențional pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, precum și pentru nerespectarea obligației de a avea asupra sa permisul de conducere. De asemenea, a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice. Când INML va emite rezultatul cu privire la prezența în organism a substanțelor interzise, vor fi dispuse măsurile legale care se impun.

Documentația întocmită de polițiștii Brigăzii Rutiere a fost preluată de ofițeri din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate, în vederea continuării cercetărilor”, precizează Brigada Rutieră.

 

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri