Un bărbat din Cluj-Napoca a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a șantajat o femeie, amenințând-o că va publica imagini compromițătoare cu ea dacă nu îi dă aproximativ 12.000 de euro. Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, în perioada mai-octombrie 2024, bărbatul a constrâns-o în mod repetat pe victimă să îi remită diferite sume de bani și să îndeplinească diverse solicitări, precum pornirea locației telefonului mobil sau ștergerea conversațiilor.
De asemenea, în aceeași perioadă, el a realizat fără drept înregistrări și fotografii în care femeia apărea în ipostaze nud sau manifesta comportamente sexuale explicite, imagini pe care le-a transmis ulterior mai multor persoane cunoscute ale victimei. Bărbatul a agresat-o fizic pe femeie și a creat conturi false pe rețelele de socializare folosind datele și fotografiile reale ale acesteia, distribuind imagini indecente fără acordul ei, în scopul lezării imaginii persoanei vătămate.
Bărbatul este urmărit penal pentru șantaj în formă continuată, violarea vieții private în formă continuată, lovire sau alte violențe și fals informatic.
Sursa: Newsinn
