SURSE: PREZENTAREA PLANULUI FISCAL, AMÂNATĂ: CARE ESTE, DE FAPT, PLANUL GUVERNULUI CIOLACU

Se amână prezentarea planului fiscal! Potrivit unor surse, planul cu noile taxe va ajunge mai târziu pe masa Comisiei, asta deși astăzi ar fi fost termenul-limită. Totul în condițiile în care fostul premier Florin Cîțu avertiza că Executivul vrea să îl prezinte cât mai târziu tocmai pentru ca românii să nu afle ce conține documentul. 

Dacă ar fi să ne luăm după ce spun economiștii și după ce spun specialiștii de la Banca Națională și de la Consiliul Fiscal, atunci ne putem aștepta inclusiv la măsuri mai dure, cum ar fi creșteri de TVA sau ale taxei pe proprietate sau chiar noi taxe

Specialiștii spun că, în momentul de față, ar fi imposibil să reducem suficient deficitul bugetar în anii următori, fără  să luăm și măsuri suplimentare, pe lângă cele de reducere a cheltuielilor.  

Fostul premier Florin Cîțu spunea că într-o variantă neoficială a Planului fiscal trimisă deja la Comisie se regăsesc astfel de măsuri. 

Anul 2025 vine cu creșteri-șoc la taxe și impozitele locale: cât vor costa ridicatul gunoiului și impozitul auto, de la anul

Documentul ar fi trebuit prezentat inițial pe data de 15 octombrie, respectiv astăzi ar fi trebuit să ajungă pe masa Comisiei Europene. Sursele Realitatea PLUS spun însă că ar fi fost amânată această prezentare cu 10 zile, unde săptămâna viitoare deci. 

Ministerul Finanţelor a împrumutat încă 1,4 miliarde de lei. Sumele necesare acoperiri deficitului cresc de la o lună la alta

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri