CREȘTERE SEMNIFICATIVĂ A CAZURILOR DE COVID-19 ÎN ULTIMA SĂPTĂMÂNĂ

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a anunțat marți, 3 iunie, că în perioada 26 mai – 1 iunie au fost raportate 125 de cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV-2, înregistrându-se o creștere de peste 100% față de săptămâna anterioară.

Dintre noile cazuri, 43 reprezintă reinfectări, pacienții fiind testați pozitiv la mai mult de 90 de zile după prima îmbolnăvire.

În aceeași perioadă nu au fost raportate decese asociate COVID-19, potrivit datelor INSP.

De la începutul pandemiei, în România au fost confirmate 3.583.996 de cazuri de COVID-19, dintre care 69.259 de persoane au decedat.

În ultima săptămână au fost efectuate 196 de teste RT-PCR și 3.180 de teste rapide antigenice, rata de pozitivitate fiind de 3,7%.

La nivel național, până în prezent, au fost prelucrate peste 14 milioane de teste RT-PCR și peste 15,3 milioane de teste rapide.

Sursa: Realitatea Medicala

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri