MEDICAMENTE DE PE PIAȚA NEAGRĂ, CONFISCATE ÎNTR-O AMPLĂ OPERAȚIUNE INTERNAȚIONALĂ

Interpol avertizează asupra unei creșteri îngrijorătoare a cererii pentru medicamente neautorizate de slăbit și suplimente peptidice, în Europa și alte regiuni bogate.

Agenții de poliție din întreaga lume au confiscat medicamente contrafăcute sau neautorizate în valoare de 65 de milioane de dolari (57,2 milioane de euro), în cadrul unei operațiuni internaționale de amploare.

Ancheta a vizat avalanșa de produse false vândute online, notează Euronews.

Între decembrie și mai, autoritățile din 90 de țări – inclusiv 16 din Uniunea Europeană – au confiscat peste 50,4 milioane de doze de medicamente fie contrafăcute, etichetate incorect, neautorizate sau deturnate, potrivit Interpol, care a coordonat acțiunea.

Cerere în continuă creștere pentru medicamente „cosmetice”

În Europa, multe dintre confiscări au vizat medicamente de slăbit contrafăcute sau neautorizate și suplimente peptidice, ceea ce reflectă – spune Interpol – popularitatea în creștere a produselor farmaceutice cu scop „cosmetic sau de îmbunătățire a performanței”.

„Este atât de ușor să le găsești online și pe rețelele sociale, încât poliția abia mai face față”, a declarat Alfonso Mejuto Rodríguez, director adjunct al rețelelor criminale din Interpol.

„Nici nu mai e nevoie de dark web, sunt reclame peste tot”, a completat el.

Aceste produse sunt promovate ca fiind „bune pentru sănătate, bune pentru imagine”, dar tocmai aici stă pericolul: nu există garanții privind conținutul lor real, a avertizat oficialul.

Ozempic contrafăcut, un risc major

OMS și Agenția Europeană a Medicamentului au emis deja avertismente privind proliferarea versiunilor contrafăcute ale semaglutidei, substanța activă din Ozempic și Wegovy, medicamente populare pentru slăbit și diabet.
Un singur stilou cu semaglutidă se vinde pe piața neagră cu sute de euro, potrivit Interpol.

De asemenea, a fost remarcată o creștere recentă a cererii de peptide, precum BPC-157, ipamorelin sau melanotan – suplimente neverificate, vândute ilegal ca produse pentru wellness, anti-îmbătrânire sau cosmetice.

Un exemplu este melanotan, un hormon sintetic care stimulează pigmentarea pielii (numit popular „medicamentul Barbie”), a devenit viral pe TikTok, dar nu este reglementat în Europa și poate avea efecte adverse grave.

Cele mai confiscate medicamente ilegale

La nivel global, cele mai frecvent confiscate produse au fost psiho-stimulantele, medicamentele anxiolitice, tratamentele pentru boala Parkinson și medicamentele pentru disfuncție erectilă.

Alte categorii includ steroizii anabolizanți, medicamentele pentru renunțarea la fumat, produsele dermatologice, suplimentele alimentare, produsele pe bază de plante și medicamente psihotrope.

În Bulgaria, Franța, Irlanda și Suedia, poliția a confiscat și oxycodon, un opioid puternic cu potențial letal.
În martie, un bărbat de 30 de ani a murit în Țările de Jos după ce a consumat analgezice false, iar în mai, autoritățile daneze au avertizat că și acolo circulă astfel de produse.

„Se pare că în Occident crește cererea de analgezice, iar rețelele criminale profită de asta”, a spus Rodríguez.

Mii de site-uri și conturi online închise

În total, operațiunea Interpol a dus la aproape 800 de arestări, 123 de rețele criminale destructurate și 13.000 de site-uri, conturi de social media și boți eliminați, care vindeau sau promovau medicamente ilegale.

Irlanda a închis peste 1.400 de anunțuri online – al treilea cel mai mare număr, după Malaysia și Rusia.
Alte țări cu confiscări mari: Țările de Jos, Portugalia, Spania, Suedia și Regatul Unit.

În Portugalia, de exemplu, poliția a descoperit steroizi anabolizanți în 8 închisori, o dovadă a rețelelor de contrabandă.

Interpol notează că grupările infracționale din Europa au acces facil la materii prime și infrastructură, ceea ce le permite să se adapteze rapid la cererea pieței. „Este o provocare reală pentru autoritățile de aplicare a legii”, a încheiat Alfonso Mejuto Rodríguez.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri