Ministrul Alexandru Rogobete anunță că spitalele nu se vor închide, în ciuda reformei din sistemul medical. Unele paturi de spitalizare continuă vor fi transformate în spitalizare de zi, dar nicio unitate nu va fi desființată.
Declarația vine în contextul în care programul de guvernare prevede reducerea cu 20% a numărului de paturi până în 2030. Rogobete spune însă clar: „Asta nu înseamnă sub nicio formă închiderea spitalelor, ci doar reorganizarea lor în funcție de nevoile reale din comunități.”
Ministrul a precizat că România are cel mai mare număr de paturi de spitalizare continuă din UE raportat la populație, iar multe unități funcționează cu grad redus de ocupare. Soluția propusă: transformarea lor în paturi pentru spitalizare de zi, paleație, cronici sau recuperare.
„Pacientul vine dimineața, face procedura – colonoscopie, chimioterapie, intervenții minore – și pleacă acasă seara. Nu dispar paturile, ci se transformă în servicii medicale mai eficiente și mai utile pacientului”, a explicat ministrul.
Rogobete a insistat că această schimbare nu afectează accesul la servicii medicale, ba dimpotrivă – poate duce la timpi mai scurți de tratament și mai puțină aglomerație în spitale.
„Spitalele nu se închid. Nu a existat și nu va exista o asemenea intenție. Reforma înseamnă eficiență, nu tăieri oarbe”, a subliniat oficialul.
Sursa: Newsinn