Rusia a reacționat pozitiv miercuri la anunțul Statelor Unite privind suspendarea unor livrări de armament către Ucraina, considerând că această decizie ar putea accelera încheierea conflictului.
„Cu cât Ucraina primește mai puține arme, cu atât sfârșitul operațiunii militare speciale este mai aproape”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Suspendarea livrărilor, care include rachete de apărare aeriană și muniție, a fost justificată de Washington prin îngrijorări legate de diminuarea propriilor stocuri strategice.
În paralel, președintele rus Vladimir Putin a avut o convorbire telefonică cu omologul său francez Emmanuel Macron, prima după mai bine de doi ani. Discuția, care a durat peste două ore, a vizat pozițiile divergente privind conflictul. Macron a reiterat sprijinul Franței pentru suveranitatea Ucrainei și a pledat pentru o încetare rapidă a focului și lansarea negocierilor.
Rusia, în schimb, a cerut recunoașterea pierderilor teritoriale ale Ucrainei și oprirea sprijinului militar occidental ca precondiții pentru un eventual armistițiu.
Premierul ungar Viktor Orban a salutat apelul telefonic dintre Macron și Putin, afirmând că „nu există soluție pe câmpul de luptă, cheia este dialogul”.
În timp ce Uniunea Europeană continuă să sprijine militar Kievul, inclusiv prin finanțarea producției de armament, Ucraina a declarat că nu a fost notificată oficial de SUA cu privire la suspendarea livrărilor și a calificat situația drept „dureroasă”.
Sursa: Newsinn