Un bărbat de 29 de ani din Bihor a fost condamnat la închisoare pe viață, după ce, în luna ianuarie, a ucis cu sânge rece două persoane: fosta lui educatoare și pe fiul acesteia. Individul a pătruns în locuința victimelor, l-a omorât mai întâi pe tânărul de 27 de ani, apoi a târât-o pe femeia de 63 de ani în beciul casei, unde a violat-o și a ucis-o.
După cele două crime, bărbatul a încălzit mâncarea găsită în frigiderul victimelor și a mâncat liniștit înainte să părăsească locul faptei. A fost identificat mai târziu, în timp ce se afla deja în arest pentru o tentativă de viol comisă la scurt timp după dublul asasinat.
Tribunalul Bihor a decis pedeapsa maximă – detenție pe viață. Sentința nu este definitivă.
Sursa: Newsinn
